O mică armată de oameni s-a luptat ieri ore întregi cu dezastrul provocat de explozia unei butelii într-un bloc de pe strada Arțarilor. Dacă în primele zile de la explozie în zonă domnea agitația, haosul și disperarea oamenilor, ieri am găsit acolo multă tristețe, dar și multă determinare-din partea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Oamenii care trec prin zona deflagrației evită să o ia pe aleea dintre cele două clădiri afectate și preferă să ocolească puțin. Acesta a fost și cazul unei doamne care, odată ajunsă la colțul străzii, a făcut câțiva pași ezitanți, s-a oprit și a făcut cale întoarsă. Cam asta este atmosfera de acolo, iar durerea parcă o simți fizic când te afli în zonă, iar fiecare sticlă care se sparge sau fiecare bucată de mobilă aruncată pe geam de către voluntari sună puternic și cu ecou, provocând un fior celor prezenți. O altă bătrânică a fost ceva mai curajoasă și s-a apropiat de locul în care voluntarii munceau de zor. A stat puțin, și-a făcut semnul crucii de trei ori și a continuat drumul. O tânără cu un bebeluș în brațe trecea grăbită, anunțând fericită pe cineva la telefon că a găsit o garsonieră în Viișoara și are din nou acoperiș deasupra capului. Cam astfel de trăiri întâlnești dacă stai pur și simplu și observi ce se întâmplă acolo.
Irinel Rad, șeful Serviciului Protecție Civilă Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița, a povestit pentru Bistrițeanul.ro în ce stadiu se află cu lucrările, dar și faptul că munca de ieri nu a fost deloc una ușoară pentru voluntarii prezenți acolo. În ciuda prafului, a mizeriei și a gălăgiei, au fost și momente impresionante, atunci când voluntarii găseau jucării sau papucei de copii. Cu toate acestea, cei patruzeci de voluntari au muncit ieri de la 9 dimineața până la 18, reușind să golească toate apartamentele afectate, iar blocul poate fi în acest moment predat expertizei.
În total, au fost transportate 18 tone de rămășițe cu o mașină de la Supercom, iar remorca Primăriei Bistrița a făcut șase transporturi. Misiunea nu a fost deloc ușoară pentru voluntari, în zonele în care apartamentele s-au prăbușit aceștia s-au prins cu chingi pentru siguranță. Pompierii voluntari au salvat bunurile care au rămas la locul deflagrației și au curățat în totalitate zona pentru ca expertiza să poată să înceapă. Peste 60 de apartamente au fost afectate de explozia care a avut loc miercuri noaptea.
Sursă foto: Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița