Copiii care doresc să se joace în parcul din zona Casa Albă, ca să ajungă la tobogane și leagăne, trebuie mai întâi să își facă, practic, cărare printre buruienile de care, se vede clar, nu s-a mai ocupat nimeni de multă vreme. VEZI cum arată un parc de joacă în municipiul Bistrița în 2016:
Deși frumos aranjat și cu jucării de mai multe tipuri, chiar și cu o masă de tenis pe margine, parcul din centrul Bistriței nu este deloc primitor pentru copiii care vor să se joace acolo din cauza decorului... cel puțin trist. Buruieni, bănci „înecate" în iarba deasă și înaltă împrejmuiesc zona care ar trebui să fie îngrijită și curată ca accesul copiilor să fie unul ușor și pentru ca ei să aibă parte de o atmosferă specifică unui spațiu de joacă.
Gardurile de lemn sunt ascunse sub vegetația care nu a mai fost curățată de multă vreme, iar culorile și jucăriile din parc pălesc sub acest decor respingător.
În fotografii puteți vedea cum arată un spațiu de joacă pentru copii în Bistrița europeană. Din păcate, se pare că nimeni nu are de gând să ia măsuri, căci parcul este în această situație de ceva timp dacă e să ne luăm după cum arată vegetația din jur.