Pompierii, echipajele medicale și poliția s-au mobilizat pentru a interveni în cazul unui incendiu în localitatea Salva. Hornețul unei case a luat foc, dar din fericire, nimeni nu a avut nevoie de intervenții medicale.
Proprietarii unei case din Salva au tras o sperietură în urmă cu puțin timp, deoarece hornețul locuinței în care se aflau a luat foc. Aceștia au alertat imediat pompierii, care au ajuns rapid la fața locului și au avut grijă ca focul să nu se extindă.
La casa de pe strada Gării din Salva au ajuns și poliția și echipaje medicale, însă, din fericire, nimeni nu a suferit răni.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.