Un tânăr se va alege cu dosar penal după ce a accidentat o femeie căreia i-a provocat răni în zona capului. Şoferul, care are permis de doar o lună de zile, a dat cu spatele, nu s-a asigurat şi a lovit o femeie de 46 de ani.
Accidentul a avut loc pe strada 1 Decembrie, aproape de sediul unei bănci, iar vinovat este şoferul care nu s-a asigurat când a dat cu spatele şi a lovit-o pe femeie.
În urma impactului victima s-a lovit de asfalt şi s-a ales cu mai multe răni la nivelul capului. Aceasta era conştientă în momentul în care a fost preluată de un echipaj medical al Ambulanţei, care a transportat-o de urgenţă la spital.
Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Poliţiştii care au ajuns la accident au testat-o şi pe femeia accidentată. Şi în cazul acesteia, rezultatul etilotestului a fost zero.
Tânărul vinovat de producerea accidentului se va alege cel mai probabil cu un dosar pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.