De Ziua Națională a Culturii, Ziua Luceafărului Poeziei Românești, luni, 15 ianuarie, după-masă, s-a desfășurat la Casa Argintarului, în sala de la etaj, utilizată mai recent și ca mini-galerie de artă, un eveniment care a atras foarte multă lume: vernisajul colegei și bunei noastre prietene – artista Andreea Rus, aflată în căutarea „stropului” de Fericire care ne lipsea – pardon, care încă ne lipsește!

Trec peste chestiunile generale, dar nu pot să nu observ totuși că alegerea acestei săli, situată într-o clădire istorică din centrul orașului, vizitată de atâția turiști români și mai ales străini, este binevenită. Se impune însă rezolvarea cât mai rapidă a iluminării speciale pentru a pune corespunzător în valoare fiecare pânză, fiecare lucrare. Ca destinație, se adaptează lucrărilor de dimensiuni mici și medii, mai puțin mari.

M-am bucurat din suflet. Au fost foarte mulți colegi din învățământ, artiști reprezentativi ai UAP, între care, demn de apreciat, și pictorul Marcel Lupșe.

Speechuri: Au vorbit bine, succint și la obiect, domnii Alexandru Gavrilaș, director al Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa Năsăud și Ciprian Ceclan, subprefect de Bistrița-Năsăud. A dat explicații, la finalul momentului de deschidere și autoarea: „Într-un fel sau altul cu toţii suntem în căutarea fericirii. Vârsta, educaţia, contexte de tot felul, istorice, sociale, ne aduc cu faţa spre fericire, visând la aceasta şi atingând-o, din când în când, sau măcar trăind cu iluzia acesteia. Grădina Edenului pare să se îndepărteze de noi din ce în ce mai mult şi să facă loc în contemporaneitate unor stări în care mulţi îşi pierd speranţa sau caută „mici fericiri" la tot pasul. Situaţia în care un om „se simte implicat, angajat", poate deveni o cale spre fericire”.

Am procedat, cum fac de ani de zile. Am revenit a doua zi. O expoziție de artă nu poate fi descifrată numai dacă, în deplină liniște, îi „aparții” și „îți aparține”!

Andreea Rus nu încetează să ne uimească! Același univers creativ pe care-l admir de peste 10 ani, copleșitor prin sinceritate, tribulat între „impresie” și „expresie”și o muncă asiduă, dominată de obsesia perpetuului perfecționism al operelor sale de artă.

Dacă în 2011, când scriam despre vernisajul expoziției sale de la Muzeul județean – „Viziune și spirit întru sacru”, decelam introspecția de „caleidoscop, de «memorial al durerii», expus atât de tranşant şi cu atât de multă forţă pe pânză; mixajul stărilor de alienare, cu calvarul, cu chinul kafkian al spaţiului-clopot, sufocant şi dezumanizant, cu febrilitatea căutarii de soluţii salvatoare, întru - înspre Sacru”, acum Empireul („partea cea mai de sus a bolții cerești, unde își aveau lăcașul zeii; reședința zeilor) rămâne deasupra pământului și ne învață să căutăm, fiecare dintre noi, în noi, „camera subterană a fericirii”!

Fericirea trebuie să vină dinăuntru, din adâncul nostru pe care trebuie să-l sondăm cu toată sinceritatea, oricât de dureros ar fi. La Fericire nu poți ajunge decât trecând prin durere! Bine remarca dr. Ana Maria Negoiță, istoric de artă : „…Seria de lucrări compune un colaj de imagini personale asupra reprezentării fericirii, asemenea unui caleidoscop care la finalul călătoriei anima imaginea fericirii din noi (…) La finalul călătoriei rămân întrebări despre paradisul interior, despre ce am păstrat în memorie din traseu*, despre: Cât de mare este „camera subterană a fericirii interioare”? Care e volumul de fericire pe care aceasta îl poate conține?... și revenim ca Narcis să (ne) privim spre lucrări”.

Același lucru vă îndemn și pe dumneavoastră să faceți, dragi iubitori adevărați de artă adevărată. Mergeți în zilele acestea la Casa Argintarului de pe strada Dornei și vedeți... cum stați cu Fericirea. Avem, aveți toți nevoie de ea! Consider că atât Andreea Rus cât și gazdele manifestării merită sincere felicitări. Dacă vrem o schimbare radicală a percepției oamenilor despre acest prezent atât de debusolant și de tern, aceasta nu poate veni decât din/prin educație și cultură. Nu-i așa?! 

-------------------------------------------------

* Excelentă ideea de a defini lucrările – „Locuri ale fericirii” și de a le „inventaria” de la nr. 1... la 28 etc.

Mircea Seleușan-Bătrânu