Intervenţie inedită, pentru pompierii voluntari în această dimineaţă. Aceştia au fost chemaţi la Colegiul Tehnic „Infoel” pentru a salva o pisicuţă care s-a urcat într-un copac. Din fericire, animăluţul, care era foarte speriat, a fost salvat şi este teafăr.
Ora de dirigenţie s-a sfârşit prost pentru elevii unei clase a X-a de la Colegiul Tehnic „Infoel”. Elevii au adus la şcoală o pisicuţă, însă speriată de agitaţie şi de mulţime aceasta a fugit, a ieşit din clasă de geam şi dusă a fost.
Elevii au găsit-o cocoţată într-un copac imens, chiar în vârful acestuia. Pentru că nu ştiau cum să salveze pisica, liceeni au sunat la 112 şi au cerut ajutor. În zonă au apărut pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.
Cu ajutorul unei autospeciale dotată cu o scară, unul dintre pompierii voluntari a urcat în copac şi a salvat pisicuţa. Bucuroşi că totul s-a terminat cu bine, elevii au luat animalul şi au promis că vor avea mai multă grijă de acum încolo dacă nu vor să mai aibă parte de astfel de aventuri.