Desfășurare de forțe impresionantă în centrul orașului. Trei autospeciale ale pompierilor și un echipaj SMURD intervin pe strada Dornei unde o mansardă ar fi luat foc. Este vorba de clădirea situată pe colțul dintre strada Dornei și Piața Centrală, la parter funcționând o bancă.
Trei autospeciale ale pompierilor intervin pe strada Dornei, la o casă, unde ar fi izbucnit un incendiu, la o mansardă. Nu sunt vizibile flăcări, însă în zonă există fum.
În zonă circulația este blocată.
UPDATE:
Din fericire la fața locului, pompierii nu au avut prea mult de lucru. Incendiul a izbucnit din cauza unui prelungitor care s-a supraîncălzit și a căzut pe parchet, în apartamentul cu pricina se fac lucrări de renovare.
Pompierii au făcut cale întoarsă după ce s-au asigurat că nu există niciun pericol.