Neatenţia şi graba unui şofer au făcut praf două maşini! Bărbatul nu a acordat prioritate la trecere, deşi indicatorul semnaliza acest lucru, şi a lovit cu putere un autoturism condus de o femeie. Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor George Coşbuc cu Dogarilor în urmă cu puţin timp.
Şoferul, un bărbat de aproximativ 35 de ani, venea de pe strada Dogarilor şi se îndrepta spre strada Nicolae Titulescu, însă la intersecţia cu strada George Coşbuc nu a mai oprit pentru a da prioritate.
Autoturismul pe care îl conducea a lovit cu putere o altă maşină la volanul căreia se afla o femeie. În urma impactului maşina condusă de bărbat s-a învârtit pe drum şi s-a oprit la câţiva metri de zona impactului, iar autoturismul condus de femeie a ajuns pe trotuar.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma accidentului, însă ambele maşini au fost serios avariate. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest care a arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate preţ de câteva minute.