Un accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe strada 1 Decembrie din municipiu. Un şofer a lovit o maşină care circula pe acelaşi sens de mers cu cea condusă de el, după care a pierdut controlul volanului şi a intrat în două autoturisme parcate pe marginea străzii.
Traficul s-a desfăşurat cu dificultate pe strada 1 Decembrie, pe sensul de mers dinspre Consiliul Judeţean spre Spitalul Judeţean, după ce aici a avut loc un accident rutier.
Potrivit celor declarate de insp. Antonela Pop, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, "un şofer care conducea un Opel circula pe banda întâi, în paralel cu un Ford, aflat pe banda a doua, pe care l-a colizionat după ce a pierdut controlul volanului. Ulterior, el a virat brusc dreapta şi a intrat în două autoturisme parcate pe marginea străzii. Nu s-au înregistrat victime".
Traficul s-a desfăşurat astăzi cu dificultate şi pe strada Nicolae Titulescu şi în zona sensului de pe Panait Cerna, din cauza lucrărilor de asfaltare, respectiv cele de amenajare a fântânii arteziene.