Jelena este unul dintre puţinii copii abadonaţi în spital la puţin timp după naştere, căreia viaţa i-a zâmbit. A fost adoptată de o familie de medici nemţi care i-au oferit micuţei o copilărie de vis, cu ponei şi lecţii de pian, asemeni unei prinţese. „Chemarea sângelui” a fost însă cel mai puternic sentiment şi, după ce a împlinit 18 ani a început să îşi caute adevăraţii părinţi. După doi ani a reuşit să îi găsescă la marginea unui cartier de romi din Pietriş, într-o căsuţă din chirpici.

Născută Rodica Capră, înfiată Jelena Milde

Tânăra nemţoaică, pe numele ei românesc Rodica Capră, a primit din partea părinţilor adoptivi cel mai de preţ dar – viaţa. S-a născut cu grave probleme de sănătate şi a fost lăsată în spital de cea care a adus-o pe lume la doar două zile după naştere, mama alegând să meargă acasă, unde o aşteptau alţi doi copii.

Medicii i-au dat puţine şanse de supravieţuire şi au trimis-o de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din Cluj. Aici, micuţa Rodica a primit de la viaţă o nouă şansă. O familie de medici tineri din Germania care făceau voluntariat în România şi se aflau la vremea respectivă în Bistriţa şi-au pus în cap să îi salveze cu orice preţ viaţa copilei. Pentru că mama naturală nu a putut rămâne internată în Cluj cu fetiţa, medicii germani şi-au asumat şi rolul de părinţi.

După zece luni, când micuţa Rodica şi-a mai revenit şi starea ei de sănătate i-a permis, au făcut actele de adopţie şi s-au întors acasă. Aşa Rodica Capră a devenit Jelena Milde.

Chemarea sângelui

Un vechi proverb românesc spune că ”sângele apă nu se face” aşa că, după 20 de ani de când a fost abandonată în spital, Jelena a reuşit cu multă îndârjire să-şi găsescă în România adevăraţii părinţi. Ştia de la câţiva anişori că a fost adoptată dar abia în adolescenţă a înţeles ce înseamnă asta.

„Părinţii mei mi-au spus de pe la 5 ani că sunt adoptată, dar abia pe la 15 – 16 am şi înţeles acest lucru. Ştiam că am fost bolnavă şi că ei mi-au dat o şansă la viaţă, iar de la 18 ani am început să îmi caut adevărata familie. Nu a fost deloc uşor să îi găsesc. Nu ştiu limba română şi când am venit pentru prima dată în ţară nu aveam decât un nume, numele celei care mi-a dat viaţă – Saveta Capră" povesteste Jelena.

Acum doi ani, tânăra, cu ajutorul unui prieten, a reuşit să dea de centrul de plasament de pe strada Toamnei şi să găsescă o asistentă – Monica, care şi-a amintit de ea. După ce a fost externată de la Cluj, copila a fost adusă la Centrul de Plasament din Bistriţa până când au fost întocmite toate actele necesare adopţiei internaţionale...

Și-a găsit părinţii într-o casă de chirpici de la marginea cartierului de romi din satul Pietriş, comuna Cetate. Şocată de ce a găsit aici Jelena a înţeles abia acum ce şansă i-a dat viaţa.

„Prima dată am venit acum doi ani şi în momentul în care am găsit casa şi pe ei am suferit un şoc… Un timp mi-a părut rău că m-au abandonat, dar când am văzut ce este aici şi ce viaţă am eu în Germania, mi-a trecut pe jumătate supărarea…” recunoaşte Jelena.

O copilărie minunată într-o familie de vis

Jelena a avut în Germania o copilărie mai mult decât fericită. Părinţii ei adoptivi i-au mai adus şi doi frăţiori adoptaţi şi ei din diferite zone ale Europei. Cei trei fraţi au crescut aşa cum nu mulţi copii o fac – orele de pian şi cele de călărie făcând parte zi de zi din educaţia lor. Când au aflat că Jelena vrea să se întoarcă în România pentru a-i căuta pe care care i-au dat viaţa părinţii adoptivi nu s-au opus. „Am o relaţie minunată cu mama mea, nu există zi în care să nu vorbim la telefon. Eu am vrut să vin şi să îmi caut părinţii naturali, iar ei nu s-au opus”.

De curând a împlinit 22 de ani şi anul acesta a venit în România pentru a doua oară, însoţită de viitorul ei soţ - Oliver Horn. Amândoi sunt decişi să îi ajute pe părinţii naturali ai Jelenei să-şi construiască o căsuţă.

Jelena vrea să le facă o căsuţă părinţilor naturali. Bonus, o excursie în Germania

Condiţiile în care locuiesc părinţii naturali ai tinerei sunt deplorabile. Tatăl, grav bolnav, şi-a pierdut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani un picior şi nu mai poate munci. În cele două camere ale căsuţei din chirpici care nu are nici măcar o sobă, locuiesc şase suflete – mama, tata, unul dintre fraţi cu soţia acestuia şi doi nepoţei.

Cei şase nu au nicio sursă de venit decât ajutoarele sociale şi alocaţiile copiilor. Părinţii naturali ai Jelenei au fost şi ei, la rândul lor, şocaţi de întâlnirea cu fata lor. Deşi nu reuşesc să comunice prea bine (fata neştiind română, iar ei nici pe atât germana), au înţeles cu tânăra este fericită şi a avut o copilărie ca în poveşti.

„Era foarte bolnavă de mică, avea ceva la cap. Tatal ei vitreg mi-a spus că numai el o poate face bine şi m-a întrebat dacă pot să stau în Cluj, în spital cu ea. Nu am putut... Soţul avea probleme cu piciorul, mai aveam doi copii acasă pe care nu îi puteam lăsa singuri. Atunci mama ei vitregă a spus că va rămâne ea în spital cu fetiţa, dar condiţia va fi să le-o dau lor. M-am speriat şi am început să plâng. Nu am vrut să o dau mai ales ca pe vreme aia se povestea că îi duce în străinătate şi le scoate ficatul şi organele... Doctoriţa mi-a spus însă să nu mă sperii, că voi avea şi eu o bucurie când va fi mai mare...” ne-a povestit Saveta Capră, mama naturală a Jelenei.

Nu-şi mai aminteşte nici măcar de câtă vreme şi-a lăsat fetiţa în grija străinilor. Nu poate îmsă să nu se bucure că după 20 de ani fata abandonată în spital a căutat-o: „am văzut numai că vine, dar nu am mai cunoscut-o... eram afară şi m-am gândit... oare ce fată vine?! Atunci mi-a spus ea şi mi-a arătat poze... Eu am început să plâng... O dat Dumnezeu şi îi e bine şi i-a dat noroc! Ne pare bine că ne mai caută”.

„Îmi pare bine că e fericită acolo şi că are ce îi trebuie, că nu stă în necaz cum stau alţii pe aici”, spune şi tatăl, Oscar Fodor.

Chiar dacă a venit pentru a doua oară în România, Jelena nu a reuşit încă să-şi cunoască întrega familie. Mai trebuie să-şi cunoască o soră care trăieşte în Constanţa şi care din cauza lipsurilor materiale nu a reuşit să vină la Bistriţa.

„Voi veni vara viitoare împreună cu Oliver şi vrem să ne apucăm să lucrăm la căsuţă. Am pregătit un transport cu mobiler, cu tot cele trebuie, pe care îl vom aduce aici. Vreau la anul să îi duc pe toţi în Germania să vadă unde şi cum am crescut şi eu”, ne-a mai mărturisit tânăra.

Jelena este fericită că şi-a cunoscut părinţii şi fraţii săraci din căsuţa de chirpici şi mai fericită este că îi poate ajuta, oferindu-le o viaţă mai bună, cu mai puţine griji materiale. În acelaşi timp a realizat şi ce şansă minunată i-au oferit părinţii adopotivi, care nu numai că i-au oferit o a doua şansă la viaţă, redându-i sănătatea, dar i-au oferit o educaţie care astăzi îi asigură un viitor frumos.