Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp la intrarea în Năsăud. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a ieșit în decor și a izbit semnul de intrare în oraș. Trei persoane sunt rănite.
Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp la intrarea în orașul Năsăud. Din primele informații reiese că șoferul unui autoturism înmatriculat în Spania a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, unde a izbit cu violență semnul de intrare în oraș.
Impactul a fost atât de puternic, încât semnul s-a îndoit, iar mașina a fost întoarsă în prima fază pe o parte. Cu rănile cele mai grave s-au ales tocmai șoferul și pasagerul din spate, care erau pe partea pe care s-a răsturnat autoturismul
În autoturism se aflau trei bărbați, doi dintre ei rămânând încarcerați între fiarele contorsionate ale mașinii. Cei doi au fost eliberați de salvatorii de la descarcerare și predați echipajelor medical.
Se pare că rănile suferite sunt destul de serioase. Martorii spun că cei trei veneau de la un local din Cepari și se îndreptau spre cartierul Liviu Rebreanu, unde locuiau.
Traficul în zonă a fost blocat mai bine de jumătate de oră, momentan circulându-se cu dificultate. Tot martorii mai spun că cei trei ar fi consumat băuturi alcoolice.
UPDATE:
„Echipajele de intervenție au găsit trei victime de sex masculin. Doi dintre bărbați au rămas încarcerați, șoferul și pasagerul de pe bancheta din spate, însă au fost extrași rapid de către echipajele de descarcerare. Toate cele trei victimele prezentau traumatisme cranio-cerebrale, au fost stabilizați și transportați cu două echipaje SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean la spital, pentru investigații medicale suplimenare,” a declarat pentru Bistrițeanul.ro Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.
Șoferul încă nu a putut fi testat alcoolscopic, polițiștii așteptând ca acesta să fie îngrijit de către medici, așa că încă nu se știe dacă acesta băuse înainte de a se urca la volan, cum spun martorii, sau nu.
„În localitatea Liviu Rebreanu, un conducător auto de 40 de ani din localitate, pe direcția de mers spre Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a colizionat un soclu al unui semn de intrare în oraș. Conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic, fiind preluat de ambulanță. Urmează a fi testat alcoolscopic”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
45265 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.