Lucrarile de reabilitare ale fostei cladiri in care a functionat Banca Nationala Romana sunt aproape de final. Liviu Rusu a anuntat ieri care va fi si destinatia imobilului. Acolo va functiona un centru polivalent de cultura.
Lucrarile de reabilitare ale cladirii de pe strada Al. Odobescu in care a functionat BNR au inceput in noiembrie 2009. Dupa mai bine de doi ani reabilitarea si modernizarea cladirii este aproape finalizata.
Desi se zvonea ca acolo ar putea fi mutata Biblioteca Judeteana sau ca angajatii Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud si-ar putea muta birourile acolo, ieri presedintele CJ BN a anuntat care este destinatia cladirii.
„Pe Odobescu fac eu un centru polivalent de cultura unde presa va avea o sala dotata cu toata aparatura. Nu pentru iubire fac lucru asta, il fac pentru ca trebuie”, a anuntat Liviu Rusu.
Cat despre Biblioteca Judeteana si noul sediu pe care il va avea Liviu Rusu a anuntat ca sediul acesteia va fi intr-o cladire pe strada Independentei.
Investita in fostul sediu al BNR a costat 2,3 milioane de lei si a fost facuta cu bani de la Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud. Lucrarile au inceput in luna noiembrie a anului 2009. Ele trebuiau finalizate in luna noiembrie 2010 insa lipsa fondurilor lucrarile au fost intarzaiate. De lucrarile de modernizare ale fostului sediu al BNR s-a ocupat firma SC Euras din Satu Mare.