Procurorii anunţă că un bărbat, fost profesor al Colegiului Naţional „George Coşbuc" din Năsăud a fost trimis luna trecută în judecată. Bărbatul e acuzat de comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune sau tentative la înşelăciune cu privire la unele credite bancare neonorate.
Bărbatul trimis în judecată luna trecută a fost profesor de educaţie fizică şi sport la Colegiul Naţional „George Coşbuc" din Năsăud, are 43 de ani şi în prezent se pare că ar fi profesor la Palatul Copiilor din Târgu Mureş.
Procurorii susţin că folosindu-se de acte false acesta ar fi obţinut şi ar fi încercat să obţină credite pe care ulterior nu le-a mai plătit şi a cauzat mari prejudicii.
Potrivit informaţiilor date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost trimis în judecată luna trecută „Ştefan Cristian Mîti pentru comiterea unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune sau tentative la înşelăciune (4 fapte), constând în faptul că în calitate de profesor la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, în cursul anului 2014, folosindu-se de acte nereale, a obţinut sau a încercat să obţină credite bancare, pe care nu le-a achitat, cauzând importante prejudicii".
Dacă va fi găsit vinovat şi condamnat de instanţa de judecată, fostul profesor ar putea ajunge de la catedră direct în spatele gratiilor.