Unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Bistriţa, Florin Urâte, a susţinut într-o conferinţă de presă că locurile de muncă nu pot fi create de Guvern, contrar promisiunilor ci numai de firme. Dealtfel, consilierul judeţean susţine că măsurile anunţate de USL în campania electorală nu se concretizează.
Mediul de afaceri este cel care trebuie să creeze locurile de muncă pentru populaţie şi nu Guvernul – susţine omul de afaceri şi totodată consilierul judeţean Florin Urâte. El este de părere că firmele trebuie încurajate şi ajutate de Guvern pentru a putea crea aceste lucuri de muncă.
“Noi nu ne-am asumat o campanie populistă ci una realistă. După cum vedeţi unele măsuri nu se concretizează, adică nu vin acele măsuri cu care USL a venit în campanie. Noi o să fim pregătiţi pentru o alternativă, vrem să venim cu soluţii constructive nu distructive. Sper să renunţe şi ei în a mai căuta vinovaţi de serviciu, aşa cum se practică în ultima perioadă. Încă nu se renunţă vinovatul de serviciu la nivel naţional domnul Băsescu, iar la nivel local ştiţi foarte bine... Încă nu au curajul să angajeze profesionişti, nu au curajul să se dezlipescă de trecut, să pregătească o strategie, să vină în faţa poporului să spună clar şi corect care sunt adevăratele măsuri de ieşire din criză. N-am văzut decât o divizare de ministere, dar fără să aibă curaj să pună profesionişti din zonă, nu au programe clare pentru absorţia de fonduri europene şi nici pentru relansarea economică. Nu au curajul să direcţioneze bani pentru investiţii pentru că crearea de locuri de muncă nu poate să vină de la Guvern, ea trebui să vină de la mediul privat. Deci trebuie să avem curajul să dăm legi de reducere a fiscalităţii, de întărire a disciplinei fiscale la nivel naţional, de a alocarea banii cu cumpătare şi în direcţiile logice şi normale de dezvoltare a ţării. Nu văd direcţionarea banilor spre exploatarea de resurse, nu văd banii spre o agricultură fiabilă, văd doar o foarte mare preocupare de a pune mâna pe Justiţie. Sper să îşi revină, dacă nu, sunt convins că cetăţenii îi vor sancţiona. Să revină asupra strategiei şi să aibă curajul să se ocupe de viitorul ţării, nu de trecut”, a spus Urâte.