Fostul viceprimar Florin Gaurean spune ca Andrei Rusu nu are nicio sansa sa iasa mai bine in sondaje in fata actualului primar, Ovidiu Cretu. Gaurean este de parere ca noului viceprimar ii va fi greu pentru ca trebuie in primul rand sa se acomodeze cu activitatea si sarcinile din primarie.
"Nu cred ca Andrei Rusu are sanse in fata actualului primar. Timpul este scurt si ii va trebui o perioada de acomodare. Nu va putea sa candideze impotriva acestuia. Asta este parerea mea” a explicat astazi, Florin Gaurean, la o intalnire cu presa.
Andrei Rusu a fost ales ieri in functia de viceprimar. Acesta i-a luat locul lui Florin Gaurean care va fi incepand din 1 iunie consilier local din partea PNL Bistrita. Schimbarea a fost facuta la insistentele si la initiativa conducerii PNL BN.
Liderii liberali sustin ca aceasta schimbare era necesara pentru a-i crea lui Andrei Rusu o imagine cat mai buna. Rusu este candidatul din partea PNL Bistrita care va intra in sondajul facut de USL BN, sondaj in urma caruia va fi desemnat candidatul pe care alianta il va sustine la alegerile locale din 2012.
"Ii doresc mult succes lui Andrei Rusu. Daca in 2012 schimbarea aceasta va dovedi ca a fost buna si va da rezultate, ridic palaria, dar daca nu, cei care au facut acest demers vor fi nevoiti sa-si asume acest lucru” a mai precizat Gaurean.