Olanda nu vrea ca Romania sa intre in spatiul Schengen. Suparata, Romania nu vrea ca florile din Olanda sa intre in tara. Cum florarii din oras se aprovizionau tot din Olanda, sunt afectati si ei de aceste neintelegeri. Totusi, au gasit solutia: vand ce mai au pe stoc si se aprovizioneaza din Ungaria.
Romania incearca de multa vreme sa intre in spatiul Schengen. Un opozant nou si categoric este Olanda, care nu doreste cu nici un chip ca Romania sa adere, temandu-se de “molipsirea celorlalti la coruptie”.
Daca a vazut ca asa stau lucrurile, Romania a iesit la contraatac. A oprit la granite TIR-urile cu flori din Olanda, pe motiv ca printre flori si bulbi s-ar ascunde o bacterie “necunoscuta, dar foarte periculoasa”.
Astfel, alimentarea cu flori a depozitelor din tara are de suferit pana se gaseste bacteria.
In Bistrita insa, florarii sunt linistiti.
"Avem inca flori pe stoc, asa ca nu ne facem probleme. Cererea nu e atat de mare incat sa nu facem fata. O sa vedem cand o sa avem nevoie de flori daca oprirea TIR-urilor la granite ne afecteaza sau nu. Momentan e bine”, a explicat o florareasa.
In florariile in care stocul e pe terminate, sunt alternative pentru achizitia florilor.
"Imi faceam griji pentru sambata ca voi ramane fara flori ca am comanda pentru nunti. Dar mergem in Ungaria si ne aducem. Oricum, noi de acolo ne aprovizionam cel mai des”, a povestit o alta florareasa.
Solicitarile “ciudate” nu mai sunt asa de dese, asa ca florarii nu-si fac probleme ca nu pot onora comenzile.
"Cel mai mult se cauta garoafele, crizantemele, crinii. Cereri mai ciudate?! Am avut de ceva vreme o comanda pentru aranjamente la o nunta cu orhidee albastra. Din cauza ca se gaseau foarte greu, dar erau si foarte scumpe, a renuntat domnisoara. O alta comanda a fost de un numar mare de crini roz pentru un botez si lalele negre pentru o nunta. Dar nu sunt cerinte foarte dese de aranjamente sofisticate, asa ca facem fata. Vanzarile nu merg extraordinar de bine, dar nu ne putem plange. Ar putea fi si mai bine, ce e drept”, explicau floraresele.