A lucrat o viaţă întreagă alături de soţul Dumitru însă de câțiva ani, de când a rămas văduvă s-a văzut nevoită, pentru a-i câștiga traiul, să participe și la târguri, să își vândă opincile. "Erau timpuri când opincile erau la mare căutare, însă acuma tare greu merge" spune lelea Floare, dar îi place foarte tare să meargă la târguri unde "se mai pune în rând cu lumea" - află noutăţi, discută cu trecătorii şi îi trece mai uşor vremea...

Ea a rămas singura opincărească de pe Valea Șomeșului, revoluţia industrială în domeniul încălţămintei reducând mult activitatea opinicarilor. După ce Dumitru a trecut la cele veșnice soția a preluat întreaga activitate. "M-am măritat la 20 de ani iar bărbatul meu făcea opinci. De la el am învăţat şi eu. A mers bine treaba, erau vremuri când opincile erau căutate, stăteau oamenii la coadă pentru ele..."

Chiar dacă a îmbătrânit, lelea Floare nu şi-a pierdut îndemânarea: pentru o pereche de opinci lucrează cam într-o jumătate de oră... Pe un butuc care îl are în atelier, acasă, lelea Floare pune bucata de piele. Desenează apoi forma cu cretă şi o taie cu foarfeca, obţinând un dreptunghi de piele. Taie apoi şi fâșiile din care va face nojiţele. Dreptunghiul de piele e aşezat apoi pe butuc şi cu un ciocan, lelea Floare bate fix 82 de găuri. Prin găuri pune apoi ca un șiret, în cruciș, nojițele.

Pentru o pereche de opinici, în funcție de mărime femeia cere între 10 și 30 de lei.

„Am o pensie de necaz, și din opinici mai fac un leu. De la târguri îmi scot banii de drum... lumea nu mai cumpără ca altădată, nu fac bani mulți, dar merită. Îmi place să merg la târguri. Acolo mai stau și eu și îmi trag sufletul, stau la povești și mai aflu una alta” mai povestește meșterul.

Cea mai mare tristețe a femeii e că opincăria se va pierde, pentru că nimeni nu mai vrea să facă astfel de încălțăminte și astfel se va pierde tradiția...