Anunţul a fost făcut de viceprimarul Ioan Peteleu care a precizat că sunt trei companii interesate să investească în Parcul Industrial Sud. Valoarea investiţiilor se ridică la aproximativ 150 de milioane de euro şi ar urma să creeze circa 500 de locuri de muncă.
”În momentul de faţă există negocieri cu mai mulţi investitori real interesaţi de Parcul Industrial Sud. Nu pot da nume de companii în această fază, dar pot spune că sunt investitori din Germania, Norvegia şi Finlanda. Valoarea investiţiilor despre care se discută este de aproximativ 150 de milioane de euro şi locurile de muncă vor fi circa 500, asta în prima etapă. Cerinţa noastră a fost ca la începutul lunii viitoare investitorii să transmită scrisori de intenţie clare. Este vorba de trei companii”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă viceprimarul liberal, Ioan Peteleu.
Viceprimarul a mai explicat că dacă ofertele s-ar concretiza cele trei companii ar urma să ocupe mai mult de jumătate din suprafaţa Parcului. De asemenea, liberalul a mai anunţat că firmele care şi-au arătat interesul pentru Parcul Industrial Sud ar vrea să acceseze fonduri structurale dar şi ajutoare de stat pentru a putea face investiţiile necesare.
”Vis-a-vis de licitaţia pentru lucrările de construcţie a Parcului Industrial de la Sărata, în momentul de faţă este în evaluare documentaţia tehnică şi ofertele depuse la licitaţie. Sunt 12 ofertanţi, au fost solicitate şi nişte clarificări vis-a- vis de documentele de calificare. Sper ca în ianuarie să avem semnat contractul pentru execuţia lucrărilor, iar din primăvară să înceapă lucrările. Termenul de execuţie al lucrărilor este de 12 luni”, a mai spus Peteleu.