Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud si-a angajat o firma care sa faca o evaluare a bunurilor sechestrate. 80.000 de lei va incasa firma unui liberal bistritean care, timp de 12 luni, va aprecia valoarea bunurilor sechestrate de la cei care au datorii catre stat.
SC Grand Cora SRL este firma care se va ocupa de evaluarea bunurilor pe care Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud a pus sechestru. Firma va incasa 80.000 de lei pentru serviciile pe care le va presta.
Bunurile pe care expertii de la Grand Cora vor trebui sa le evalueze sunt cladiri, terenuri, mijloace de transport, utilaje agricole, utilaje tehnologice, mobilier, aparatura electronica, etc., bunuri care dupa evaluare si dupa stabilirea unui pret de vanzare urmeaza sa fie scoase la licitatie.
Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud a alocat pentru aceste servicii un buget de 82.000 de lei insa in urma licitatiei publice organizate castigatorul, firma Grand Cora, a ofertat doar cu 80.000 de lei.
Grand Cora, firma condusa de liberalul Gelu Muthi, a semnat un contract pe o durata de 12 luni cu Directia Generala a Finantelor Publice Bistrita-Nasaud, timp in care este obligata sa faca o evaluare a tuturor bunurilor sechestrate de la cei care au datorii la stat.