Cadrele didactice din Bistrița-Năsăud trebuie să primească până în 19 decembrie nu numai salariile ci și banii pe care i-au câștigat în instanță. Astfel, cele aproape 4000 de persoane care au deja sentințe definitive vor primi 14.740.000 lei.
Banii au fost repartizați la ultima rectificare a bugetului de stat iar reprezentanţii primăriilor din judeţ au fost chemaţi la Bistrița, pentru discuții la Prefectură dar și la Finanțe prilej cu care li s-a explicat modul de repartizare a sumelor alocate.
Aproximativ 4000 de cadre didactice vor primi în această săptămână banii pe care i-au câștigat în urma proceselor suma alocată nefiind însă suficientă pentru a acoperi toate plățile.
Pentru ca toți dascălii să primească drepturile câștigate în instanță la Bistrița mai este așteptată o sumă de 10.750.000 lei necesară să acopere plata tuturor sumelor câștigate în instanță.
Toate plățile către dascăli trebuie efectuate până în 19 decembrie, pentru că după această dată nu se mai fac plăţi prin Trezorerie.