Închiderea circulaţiei pe zona de centură Flamingo pentru efectuarea lucrărilor sensului giratoriu de ieri, între orele 17.00 – 22.00, a adus nemulţumirea localnicilor de pe strada Colinei, stradă în pantă care face legatura între centură (Remat) şi cartierul ANL. Un pod făcut de localnicii din zonă s-a fisurat, iar praful s-a ridicat la 3 metri.
„Dirijarea circulaţiei din sensul giratoriu s-a făcut de către organele de poliţie. Menţionăm că devierea s-a efectuat în majoritate pentru cartierul ANL pe Strada Colinei, strada amenajată chiar de localnicii ei care au pietruit-o şi au amenajat un pod de lemn de trecere.
În acel interval de timp (17.00 – 22.00) au traversat strada Colinei aproximativ 350 de maşini ce au dus la deteriorarea ei şi a podului de trecere ce prezintă fisuri. Astfel că în jurul orei 21.00, nu se mai putea urca în pantă!
O maşină condusă de o doamnă a rămas cu maşina blocată, ea fiind însoţită de un minor şi a fost ajutată de alte persoane să urce panta.
Am fost nevoiţi să apelăm la 112, apoi la Poliţie, apoi la Poliţia Locală, deoarece pietrişul s-a îndepărtat şi se patinează pe pământ. Ca să nu mai pomenim că praful în aer a ajuns până la 3 metri înălţime. Suntem în 3 august şi încă nimeni nu s-a prezentat la sesizare.
Ieri, în jurul orei 22, a coborât cu maşina Poliţiei Locale un angajat care a refuzat să discutăm, motivând că pleacă acasă, iar azi în jurul orei 10.30 în zona Flamingo, un angajat al Poliţiei Locale ne-a răspuns că o să vină cineva...!"
M.H - un locatar nemulţumit de pe Strada Colinei