Într-adevăr, secţia de Ginecologie arată frumos, în saloane nu e înghesuială, etc. Există şi personal excepţional, de la infirmiere la doctori. Există şi aşa ceva. Există oameni care îţi vorbesc frumos! Există şi părţi bune. Dar nu doar despre asta vreau să spun...

Sunt câteva lucruri care nu mi se par „demne” de un spital în care se investesc sume exorbitante, de un spital la care, culmea, vor să vină şi cei de peste hotare.

1. Curăţenia: când intri în spital, arată frumos. Dar dacă stai în el, îţi dai seama că... pute. Să vă explic: veneau doamnele infirmiere să adune gunoiul (iar la secţia serial la care am fost eu, asta înseamnă 3 pungi de gunoi: cea cu resturi menajere, cea cu pamperşi şi cea cu... secreţii. Ei bine, doamnele goleau conţinutul, dar lăsau tot aceleaşi pungi de gunoi. Păi, doamnelor dragi, ce se scurge din conţinut rămâne pe pungă... şi PUTE! Într-atât de scumpe să fie oare pungile noi de gunoi?

Şi tot legat de curăţenie: datul cu mopul pe mijlocul salonului, ştersul prafului cu aceeaşi cârpă în toate saloanele, fără măcar să o mai scuturaţi, spălaţi, clătiţi, etc, se numeşte lucru de mântuială.

2. Liniştea: mai ales la secţia Ginecologie, liniştea e esenţială, pentru că mamele au nevoie de odihnă. La 5:45 intrau infirmierele ca să tragă mopul pe mijlocul salonului. Dar intrau ca la război. O gălăgie ce făceau...! Dădeau cu mopul de ce apucau, iar mamele... mai dormi dacă poţi (mai ales dacă îţi trezeau şi copilul). La curăţat baia veneau câte 3, ca să poată bârfi despre doctori, făcând gălăgie enormă şi neţinând cont că de multe ori şi mamele si copiii dormeau. Si exemplele pot continua.

3. Graba: toată lumea e pe grabă. De la asistente, la infirmiere. Mai ales dacă te externezi. De la ora 9, de când afli că vei părăsi spitalul, infirmierele vin din 20 în 20 minute să te intrebe: „No, da' nu mai plecaţi?!”, ca ele să poată să schimbe patul. Până la urmă, oricum nu au răbdare şi vin de îţi schimbă lenjeria. Iar tu, care ai născut de două zile, eşti cumva obligată, până când pleci, să stai pe un colţ de pat, cu bagajele lângă tine, aşteptând să fie gata hârţogăria (uneori şi până la ora 18!), pentru că doamnele infirmiere nu au răbdare.

4. Proasta organizare: dacă eşti externată în ziua în care nu se face vaccinul de tuberculoză (desfac fiola de vaccin doar la un anumit număr de copii care trebuie vaccinaţi), eşti chemat în următoarea zi la spital pentru a-ţi vaccina copilul. Ţi se spune ora la care să vii, iar tu, ca tot omul cu bun simt, ajungi cu cinci minute mai repede, ca să nu laşi cadrele medicale să aştepte după tine.

Doar că, o dată ce ai ajuns, ţi se spune să aştepţi, că doamnele nu sunt gata şi eşti forţată să stai în picioare cu copilul în braţe zeci de minute şi multe mame sunt cusute, aşa că nu pot sta pe scaun. După ce trece sfertul academic, te iei şi suni din spital la spital şi le spui: „M-aţi chemat la ora x să fiu aici pentru vaccin. Deja stau de mai bine de 20 minute pe hol şi aştept. Deja îmi e rău de la stat în picioare!”.

Răspunsul e cât se poate de năucitor: „Mai aşteptaţi. Să vedem câţi copii sunt de vaccinat!” Asta înseamnă că, dacă nu au numărul care trebuie, te pot purta din nou pe drumuri, într-o altă zi. Iar dacă încerci să ceri explicaţii, ţi se retează scurt: „Trebuia să sunaţi înainte să veniţi aici!”.

Păi da, dar atunci la ce ne mai programaţi, dacă tot nu ne luaţi la ora programată şi ne mai şi certaţi că nu am sunat?!?

În rest, aşa cum spuneam, sunt şi lucruri bune şi oameni extraordinari, dar sunt şi anumite aspecte care chiar nu pot fi trecute cu vederea. Nu într-un spital care se vrea european...!

F. Danciu