Un grav accident de circulaţie s-a petercut în urmă cu puţin timp în localitatea Figa. Din primele informaţii se pare că un autoturism s-a răsturnat şi un tânăr este inconştient. Medicii se luptă să îi salveze viaţa. UPDATE: Victima nu a mai putut fi salvată.
Potrivit primelor date în autoturismul care s-a răsturnat se aflau doi tineri. La faţa locului a ajuns un Echipaj de Prim Ajutor din cadrul SMURD şi un echipaj al Ambulanţei.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care a avut loc accidentul. Poliţiştii se află la faţa locului şi fac cercetări în aceste momente.
UPDATE: 16.07
"Este vorba despre un autoturism Opel Astra al cărui şofer, o tânără de 18 ani, nu a adaptat viteza, a derapat şi a ieşit de pe carosabil, răsturnându-se într-un şanţ. Pasagerul din dreapta - faţă, un tânăr de 19 ani din Hunedoara, a fost grav rănit şi din nefericire acesta a decedat", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Pop.
Accidentul a avut loc chiar în Figa, într-o curbă. Şoferiţa, cu permis luat de doar câteva luni, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.
Poliţiştii au deschis deja pe numele şoferiţei un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infrcţiunii de ucidere din culpă.
UPDATE: 16.54
Tânărul care a murit este din localitatea Figa. Acesta locuia în Hunedoara şi era venit în vizită la tatăl său. Maşina implicată în accidet îi aparţinea acestuia.