Fermierii din cele 42 de comune defavorizate din judetul nostru vor primi de la stat cate un ajutor de maxim 100 de euro pentru fiecare vaca de lapte. Cererile trebuie depuse la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura Bistrita-Nasaud pana la data de 31 august.
“Ajutorul specific se acorda pentru un efectiv cuprins intre doua si maximum 15 capete de vaci de lapte. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, producatorii trebuie sa indeplineasca mai multe conditii. Mai exact, ei trebuie sa detina cota de lapte pentru livrari si/sau vanzari directe, iar efectivul de vaci de lapte pentru care solicita ajutor financiar sa fie inscris in Registrul National al Exploatatiilor”, spun reprezentantii APIA BN.
De acest ajutor specific pot beneficia crescatorii de vaci de lapte, persoane juridice si/sau persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale.
“Persoanele fizice neautorizate pot depune cererea la APIA pana 31 august insa pot pana in 25 octombrie 2010 sa se autorizeze la Registrul Comertului”, au mai precizat cei de la APIA.
In judetul nostru exista la ora actuala 42 de localitati defavorizate, repartizate in cadrul a trei zone: Valea Somesului, Valea Salautei si Valea Ilisua.