Aplauze, zâmbete şi euforie! Aşa poate fi descrisă atmosfera de la sediul PNL unde liberalii aşteaptă rezultatele de la numărătoarea paralelă a voturilor pentru alegerea preşedintelui României. Surse din cadrul PNL spun că rezultatul va fi de 53 la 47 la sută pentru Klaus Iohannis.
"Avem preşedinte!" - asta au strigat liberalii în urmă cu puţin timp după ce au venit rezultatele exit poll-ului! Liberalii şi democrat liberalii sunt extrem de fericiţi şi mulţumiţi de rezultatele pe care le-a obţinut Klaus Iohannis la alegeri în turul doi.
Dacă la sediul PNL este sărbătoare, social-democraţii au anunţat încă de acum câteva ore că nu vor avea în această seară niciun fel de activităţi cu presa şi că vor da un comunicat abia după ce se vor da rezultatele oficiale.
ACL aşteaptă acum rezultatele numărătorii paralele şi spun că sunt extrem de fericiţi dar în acelaţi timp ponderaţi şi că vor fi foarte grijulii atunci când se vor număra voturile.
Exit poll-ul a dat un rezultat favorabil pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis având 50,1 la sută dintre voturi, iar Victor Ponta 49,1 la sută.