În urmă cu puțin timp medicii au fost alertați despre un teribil accident chiar în centrul Feldrului. O femeie a fost lovită de mașină și este în stare gravă. UPDATE: Femeia nu a mai putut fi salvată.
Din primele informații am aflat că medicii se lupta pentru a-i salva viața femeii lovite de mașină. Se pare că impactul a fost foarte puternic iar aceasta este în stop cardiorespirator, medicii aplicându-i de zeci de minute manevre de resuscitare. Nu se știe deocamdată vârsta femeii și nici de unde este aceasta.
UPDATE: 20.03
Victima este o femeie de 79 de ani din Feldru, iar şoferul este un bărbat de 45 de ani tot din Feldru.
"Femeia a încercat să treacă strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost accidentată de autotrismul condus de bărbatul de 45 de ani", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, sub. insp. Virginia Roşca.
Rănile suferite de femeia accidentată au fost foarte grave şi cu toate eforturile depuse de memdicii sosiţi la locul accidentului ea nu a mai putut fi salvată.
"Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. În acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penal pentru săvârşira infracţiunii de ucidere din culpă", a mai spus Virginia Roşca.