Criza financiara afecteaza si institutiile din Bistrita, majoritatea fiind nevoite sa stranga cureaua si in acest an. Astfel, pentru a face economie, Primaria Bistrita nu le va mai acorda angajatilor prime de Paste in acest an.
Daca pana anii trecuti, cei aproximativ 800 de angajati ai Primariei Bistrita primeau prime de sarbatori, in acest an lucrurile s-au schimbat.
Primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, sustine ca angajatii nu vor mai lua prime. Astfel, cu toate ca sarbatorile de Paste sunt aproape, de prima nici nu mai incape vorba. Angajatii nu vor primi niciun leu in acest an.
Purtatorul de cuvant al Primariei Bistrita, Mihai Rusti, a declarat pentru Bistriteanul.ro ca “in acest an nu vom primi prime de sarbatori. Noua lege unica a sistemului bugetar nu permite acest lucru. Anul trecut am primit pentru ca era activ vechiul contract de munca, insa din acest an nu vom mai primi”.
La finele anului trecut, angajatii Primariei Bistrita au primit cate 1.000 de lei premiu.