Poliţiştii au fost sesizaţi ieri în legătură cu o tâlhărie comisă în comuna Silivaşu de Câmpie, unde un tânăr de 20 de ani, însoţit de un băiat de doar 12 ani, au dat buzna în casa unei femei de 93 de ani, au lovit-o, furându-i banii şi telefonul mobil. AFLĂ ce ai de făcut dacă eşti victima unei tâlhării!
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că în seara zilei de 8 februarie 2016, un tânăr de 20 de ani şi un minor de 12 ani, ambii din Silivaşu de Câmpie, ar fi pătruns în locuinţa unei femei de 93 de ani.
Prin violenţă fizică şi ameninţare, tâlharii au deposedat-o de un telefon mobil şi o sumă de bani, astfel încât, în urma cercetărilor, s-au ales cu dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Mai mult, tânărul de 20 de ani care a „coordonat" tâlhăria a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Tot ieri, în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii bistriţeni au identificat un tânăr de 28 de ani din Bistriţa, bănuit că în cursul lunii octombrie 2015 ar fi sustras un portmoneu în care se aflau acte şi o sumă de bani, dintr-o geantă aflată în vestiarul unui imobil din municipiu. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Şi hoţii de lemne le-au dat bătăi de cap poliţiştilor bistriţeni care, împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au identificat ieri un autocamion, care tracta o semiremorcă încărcată cu 47,81 mc material lemnos.
Conducătorul auto a prezentat un aviz de însoţire în care ar fi fost menţionaţi 33,43 mc material lemnos, astfel încât, Întreprinderea individuală din Bistriţa Bârgăului care a eliberat avizul de însoţire a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
Cantitatea de material lemnos, având o valoare de 21.514 lei, a fost predată în custodia organelor silvice.
Tot ieri, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului Bistriţa, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 32 de ani din Tiha Bârgăului. Acesta transporta material lemnos fără documente de provenienţă şi a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Cantitatea de material lemnos, în valoare de 800 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
***
Ce trebuie să ştie Poliţia dacă sunteţi victima unei tâlhării?
Ori de câte ori sunteţi victima unei infracţiuni sau sunteţi martori oculari la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitaţi să anunţaţi imediat Poliţia. Renunţând să depuneţi reclamaţie, ajutaţi infractorii să comită alte fapte.
Pentru identificarea şi depistarea autorilor, trebuie să reţineţi următoarele aspecte care pot fi de folos poliţiştilor:
-
Ora comiterii infracţiunii;
-
Aspectul agresorului: vârsta aproximativă, înălţimea şi constituţia fizică, fizionomie, culoarea părului, a ochilor, vestimentaţia, semne particulare (tatuaje, cicatrice etc.);
-
Numele sau poreclele folosite între agresori, accentele, dialectele etc.;
-
Dacă aceştia aveau maşină- marca, culoarea şi numărul de înmatriculare;
-
Direcţia în care au plecat.
Recomandări pentru părinţi:
Pentru prevenirea implicării minorilor în comiterea de fapte antisociale, vă recomandăm:
-
fiţi fermi cu copilul dvs., dar nu agresivi;
-
interesaţi-vă permanent de situaţia lui şcolară;
-
încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii lui şi de familiile acestora;
-
distribuiţi-i sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie care să-i dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii;
-
asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;
-
atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dvs., motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;
-
alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;
-
când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.
Recomandări pentru adolescenţi:
-
Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii. Evitaţi compania persoanelor violente, delincvente şi conflictuale;
-
Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe;
-
Învăţaţi să spuneţi „NU” atunci când consideraţi că este cazul. Trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile;
-
Atrageţi atenţia prietenilor asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale;
-
Respingeţi propunerile cunoscuţilor de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice;
-
Nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă. Apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti.