„Când am fost la preselecţie, la Chefi la cuţite mi-a promis că vine la Păstrăvăria noastră din Romuli. Şi uite că s-a ţinut de cuvânt! Chef Cătălin Scărlătescu a stat două zile la noi, i-am arătat locurile din jur, astăzi am vizitat piaţa din Năsăud... A fost foarte încântat!”, a povestit Nina Rus pentru Bistriţeanul.ro.
Oaspeţi de seamă, în aceste zile prin Bistriţa-Năsăud. Aprigul şi înspăimântătorul chef Cătălin Scărlătescu – cel care a şi fost cerut în căsătorie de o bârgăuancă – s-a ţinut de promisiune şi a venit în vizită la Păstrăvăria RIN din Romuli.
„Am vizitat azi piaţa din Năsăud şi a fost foarte încântat, am fost tot timpul cu el, iar pe Gabi, soţul meu, l-a convins să îi vorbească la per tu. Chiar am rămas surprinsă când i-am auzit povestind tot felul de poveşti, de parcă se cunoşteau de o viaţă! Acum e plecat la Sîngeorz-Băi, mâine se va întoarce din nou pe la noi, după care va pleca la Bârsana, unde îşi petrece sărbătorile pascale!”, a povestit Nina Rus pentru Bistriţeanul.ro.
Se pare că în viaţa de zi cu zi, chef Scărlătescu nu este la fel de necruţător pe cât e în show-ul culinar urmărit cu sufletul la gură de milioane de români, la Antena 1. „Este un om deosebit, este un mare om şi un profesionist adevărat!”, a recunoscut Nina Rus.
Chef Cătălin Scărlătescu nu s-a ferit să guste pe săturate din mâncarea tradiţională a locului, servind inclusiv papă cu puri, cârnaţi şi slănină. Unul dintre oaspeţii păstrăvăriei din Romuli a şi subliniat, într-o postare, că a avut „plăcerea și onoarea să servim o ciorbă de păstrăv demențială, gătită de Chef Cătălin Scărlătescu și Chef Nina Rus. Mulțumim!!! Dacă ajungeți în zonă ar fi păcat să nu vă opriți la Păstrăvaria Rin din Romuli – mâncarea este delicioasă și locația superbă!”, a subliniat oaspetele răsfăţat.