Peste Antonio am dat la Centrul de Cazare temporară de pe strada I.L.Caragiale. Stătea cuminte în oficiu şi îşi făcea temele, un referat despre China. Am remarcat imediat scrisul frumos și caietele curate și ordonate. Deși are 19 ani este elev abia în clasa a VII-a, asta după ce a rămas de patru ori repetent. Timid la început, a început să ne povestească despre şcoală și de ce vrea să o termine, iar mai apoi despre cât de complicată e viaţa sa, avertizând din start:

- Îți povestesc, dar să nu mă judeci!

„Pe mine m-a abandonat mama în spital, la naştere. Am stat tot în centre de plasament. Am fost un copil rău, răzvrătit”, își începe povestea vieții Antonio.

S-a mutat de la un centru la altul, iar la un moment dat a întâlnit o americancă, Naşa, cum îi spune el, care l-a iubit foarte mult, l-a dus în excursii prin străinătate şi i-a cumpărat o mulţime de cadouri.

„Am pierdut-o din cauza mea. Am făcut multe prostii. Eram foarte rău şi am îndepărtat-o de mine. Vorbim şi acum, dar nu mă mai vizitează, nu mă mai ajută cu nimic. O mai sun eu când am bani pe telefon...”, își continuă povestea Antonio.

Despre anii petrecuţi în centrele de plasament nu îşi aminteşte foarte multe. Spune doar că până la 13 ani nu a ştiut ce înseamnă familia şi ce înseamnă să ai pe cineva pe care să iubeşti.

Din centrul de plasament a ajuns pe stradă şi apoi la puşcărie

La 13 ani a fugit din centrul de plasament la familia sa, dar pentru că ai lui nu l-au vrut şi nu l-au acceptat s-a mutat la o mătuşă. Atunci a fost momentul maxim de decădere pentru copilul care avea să ajungă un hoţ experimentat în scurt timp.

„Verişoarele mele, fetele mătuşii la care m-am mutat, aveau prieteni. Ei m-au manipulat şi m-am apucat de furat. Aveam 13 ani. Furam tot ce se putea. De la biciclete la scutere, de toate... Eu nu mă alegeam cu mare lucru. Îmi dădeau 5 la sută din banii pe care-i luau pe ce furam eu. Restul era al lor”, ne-a povestit cu ochii în pământ Antonio.

A plecat şi de la mătuşa lui, iar acasă părinţii tot nu l-au primit. A dormit pe străzi multă vreme şi îşi aminteşte cu groază de acea perioadă din viaţa lui. Recunoaşte că dormea în fostele puncte termice și spune că avea chiar şi un loc preferat, o cabină telefonică. Se ferea de frig şi îngheţ cu haine groase şi o plapumă.

Pare că îi este ruşine de ceea ce a făcut şi spune că a fost una dintre cele mai negre perioade din viaţa sa. E conştient că nu a făcut bine atunci când a furat, dar totodată crede că tot răul a fost spre bine.

„M-au prins într-un final şi am fost condamnat. Aveam deja 14 ani şi am făcut 10 luni de puşcărie într-un penitenciar din Mureş”, povesteşte tânărul.

Când s-a văzut la puşcărie a avut cel mai mare şoc. La început i-a fost frică şi era îngrozit că ar putea fi violat sau bătut de cei mai mari.

„Eram mic şi slab şi auzisem tot felul de poveşti. Nu a fost chiar aşa, deşi bătaie tot am mai luat...”, spune tânărul.

Antonio a împărţit timp de 10 luni celula cu alţi 20 de tineri infractori condamnaţi pentru fapte şi mai grave decât cea pentru care era el încarcerat. Îşi aminteşte cu groază că avea colegi, toţi minori, care erau condamnaţi pentru crimă sau lovituri cauzatoare de moarte.

L-am întrebat cum a fost să ajungi la 14 ani după gratii şi mi-a răspuns „Uaaauuu. Mă gândeam la poveştile pe care le auzeam că o să mă violeze, că o să mă bată, dar nu a fost chiar aşa. Ţin minte că s-a pus o dată vina pe mine cu ceva ce nu am făcut. A apărut un încărcător în toaletă şi când se întâmpla aşa ceva era grav. Eram 21 în cameră, iar şeful de cameră era boxeur naţional, era campion naţional. Ionuţ Cotinghiu, nu o să îl uit pe omul care era să mă omoare. El a crezut că încărcătorul l-am pus eu ca să îi fac raport. A luat un fel de funie, m-a agăţat de gât şi m-a ridicat de la sol. Nu mult, ce-i drept, dar ştiu că era să leşin”.

Din penitenciar fix în blocul social din Viişoara

Antonio spune că și-a dorit dintotdeauna o familie şi a avut norocul să îl cunoască pe Lucian. Un tânăr de-o vârstă cu el care locuia într-un adăpost improvizat la groapa de gunoi a oraşului. Familia lui Lucian urma să se mute într-o locuinţă socială din Viişoara, iar tânărul se pregătea să plece în Spania. Şi-a rugat însă mama să îl primească şi pe Antonio în casa care urma să o primească de la Primăria Bistrița.

Aşa a început aventura şi grija pentru familia adoptivă, care s-a încheiat brusc, în flăcări, în noaptea de Crăciun!

La 15 ani, Antonio își lua viaţa de la capăt alături de o nouă familie, cu patru fraţi mai mici de care avea grijă - condiția cu care a fost primit în casă. Anişca, mama copiilor, era mai tot timpul plecată, iar el, fiind cel mai mare dintre fraţi (îi consideră fraţi pe cei care l-au primit în casă, iar Anişcăi îi spune mamă), avea să-şi asume responsabilitatea pentru cei mici.

„Eu aveam grijă de ei pentru că mama era mai tot timpul plecată. Am rămas repetent pentru că nu m-am dus la şcoală, mi-a fost greu să îmi găsesc un loc de muncă. Nu am avut o viaţă uşoară. Dar pe cei mici i-am vrut lângă mine, sunt familia mea, fraţii mei, am avut grijă de ei”, ne-a mai spus Antonio.

Recunoaşte că erau zile în care nu aveau ce mânca şi trăiau din mila celor care îi ajutau. Spune că nu a cerşit niciodată şi că de câte ori era chemat la lucru cu ziua mergea.

„Nu aveam câteodată decât o singură masă de zi. Mereu aveam puşi pentru zile negre cartofi sau ceva ca să le dau la cei mici să mănânce. Nu mi-a fost deloc uşor”, povesteşte cu tristeţe băiatul.

Acasă Antonio avea grijă de două fete (de 4 şi 9 ani) şi de doi băieţi (de 7 şi 14 ani). Despre cel de 14 ani, Marius, spune că i-a făcut probleme pentru că s-a apucat de prostii și e trist că băiatul a abandonat şcoala şi a preferat să nu mai facă nimic.

O lumânare aprinsă i-a despărțit „familia” și a rămas doar cu hainele de pe el

Cu Anişca plecată în Spania de câteva săptămâni, Antonio a preluat din nou frâiele „familiei” şi s-a ocupat de cei mici. A mers chiar şi la colindat pentru a face rost de bani. A adunat 30 de lei.

„Pentru masa de Crăciun nu am avut nimic. Nici Moşul nu a venit la cei mici decât cu câte un leu. Pentru că nu am mai avut bani să plătesc facturile, nu aveam curent. Mi-a fost greu, mai ales de sărbători pentru că am mâncat o rudă de salam cu pâine toţi. Eu nu eram acasă în  noaptea cu incendiul şi nici Marius, au rămas doar cei mici. Eram la discotecă. Unul dintre fraţii mei a găsit o lumânare. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar când am ajuns eu acasă ardea blocul”, îşi aminteşte cu groază tânărul.

Disperat că fraţii lui ar putea fi victime ale incediului, Antonio spune că a intrat în apartamentul cuprins de fum şi flăcări pentru a-i căuta. Când şi-a dat seama că nu mai sunt acolo a ştiut că au scăpat. A fost însă distrus că a pierdut totul, familia şi casa. Fraţii mai mici au fost duşi la centrul de pe strada Toamnei, iar locuinţa lor a fost nimicită de foc.

„Eu am dormit două nopţi acolo în apartament după incendiu. Am vrut să îmi iau rămas bun de la amintiri, de la tot ce am avut acolo. Am stat doi ani şi jumătate în acel apartament...”, ne-a mai spus tânărul.

Acum Antonio locuieşte la centrul de noapte de la I.L.Caragiale şi se gândeşte cu groază la ce va face când va trebui să plece de acolo. A rămas doar cu hainele de pe el, nu mai are buletin, nu are nimic.

„Părinţii mei biologici stau tot în Viişoara, într-un bloc social. Nu pot să mă mut la ei pentru că nu mă primesc. Nu m-au vrut niciodată. Eu mai am cinci fraţi de sânge și doar unul dintre ei locuieşte cu părinţii ”, susţine Antonio.

Tânărul spune că face clasa a VII-a în Viişoara, la frecvenţă redusă şi speră să reuşească să îşi termine studiile pentru a se putea angaja. S-a visat cândva psiholog, dar a renunţat de mult la acest lucru, iar acum spune că de fiecare dată când e trist se refugiază în muzică, ascultă muzică pentru a-şi uita problemele.