La acest sfârşit de săptămână, jandarmii bistriţeni au executat, în colaborare cu Asociaţia Esox Spinning Club Bistriţa, o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilicit şi a faptelor de braconaj piscicol pe râul Şieu.
În timpul acţiunii, ehipa mixtă a observat că pe albia râului Şieu, între localităţile Arcalia şi Chiraleş, se efectuează lucrări de excavaţie pentru extragerea de minereuri necesare în activitatea de construcţii.
În apropierea malului stâng al râului se afla un utilaj cu ajutorul căruia se desfăşurau activităţi de excavaţie, iar lângă acesta se afla o autobasculantă care aştepta să fie încărcată.
Jandarmii, împreună cu reprezentanţii asociaţiei amintite, au solicitat celor aflaţi la faţa locului să prezinte documentaţia şi avizele necesare pentru activitatea de excavaţie pe care o efectuau. Totodată, celor în cauză li s-a dispus încetarea acestei activităţi, îndreptarea albiei şi aducerea acesteia la starea iniţială excavării.
Pentru „activităţi miniere fără permis sau licenţe”, conform Legii nr. 85 din 2003, art. 57, alin. 2 şi pentru „utilizarea albiei minore fără autorizaţie”, conform Legii nr. 107 din 1996, jandarmii au întocmit actele de constatare şi sesizare, pe numele lui Dorin C. de 48 de ani din Coldău şi Viorel P. de 40 de ani din Căianu Mic, acte care vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru a se da soluţia legală.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul