Directorul de la APIA BN, Emil Scurtu, a fost foarte deranjat de faptul că Daniel Suciu i-a cerut demisia de onoare. Scurtu a refuzat să comenteze în vreun fel cererea de demisie dar a recunoscut că un corp de control de la Bucureşti a ''vizitat'' instituţia pe care o conduce. Acesta spune că totul este o făcătură politică.
''Nu comentez nimic. Nu mă cunoaşte pe mine Daniel Suciu încât să îmi ceară să îmi dau demisia. Nu comentez nici despre ceea ce a spus cu corpul de control, să vă spună el că ştie mai bine, acestea sunt treburi politice'', a declarat Emil Scurtu pentru Bistriţeanul.ro.
În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc astăzi social-democratul Daniel Suciu i-a cerut directorului de la APIA BN, Emil Scurtu, demisia de onoare.
Zvonurile legate de combinaţiile făcute de conducerea instiuţiei şi unele primării din judeţ, în urma cărora se deturnau mulţi bani, sunt principalele motive pentru care s-a cerut demisia lui Scurtu.
Într-un final Emil Scurtu a confirmat pentru Bistriţeanul.ro că instituţia pe care o coduce şi activitatea sa au fost verificate de o comisie venită de la Bucureşti.
Scurtu nu a vrut însă să dea alte detalii legate de acest lucru, fiind extrem de iritat de acest subiect.