Dacă proiectul de Hotărâre de Guvern va fi acceptat și va intra în vigoare, în anul școlar 2015-2016, elevii claselor a XI-a, a-XII-a și a XIII-a pot primi 55 de lei fiecare. Acești bani vin teoretic pentru decontarea manualelor de care au nevoie.
Practic însă, un set complet de manuale ajunge până la câteva sute de lei. Potrivit proiectului Ministerului Educației, decontarea cheltuielilor se va face pe baza solicitării scrise a elevului, însoţită de factura fiscală din care să reiasă numele elevului/ părintelui sau tutorelui legal instituit, suma achitată, titlurile manualelor achiziţionate, autorii, editura, după caz - informează Evenimentul Zilei.
Unitățile de învățământ vor deconta sumele cheltuite pentru care au fost depuse documente justificative până la data de 15 noiembrie. Inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice, până la data de 25 noiembrie, sumele totale necesare pentru decontare, pe baza solicitărilor primite de la unitățile de învățământ. Decontarea se va efectua până la data de 18 decembrie.
Dacă elevii vor primi banii pe care îi prevede proiectul, practic vor trebui să aleagă să cumpere manuale aferente materiilor de bacalaureat, deoarece suma modestă de 55 de lei nu ajunge să deconteze un set complet de manuale - set care poate depăși 400 de lei.