In ciuda crizei financiare, programul social Bani de liceu va fi derulat si in anul scolar 2010-2011. De acest ajutor beneficiaza elevii care provin din familii cu venituri reduse. Anul trecut, 3.740 de elevi au primit lunar cate 180 de lei de la Ministerul Educatiei.
Elevii care provin din familii nevoiase vor primi si in anul scolar 2010-2011 un ajutor lunar de 180 de lei din partea Ministerului Educatiei. Pentru a intra in posesia banilor, elevii trebuie sa depuna cereri in acest sens la scolile unde invata.
Anul acesta, cererile se pot depune in perioada 15 septembrie - 1 octombrie. Pana pe 23 octombrie dosarele vor fi evaluate, iar pe 28 octombrie va fi afisata lista beneficiarilor pe adresa http://banideliceu.edu.ro. Intre 28 octombrie - 2 noiembrie vor fi depuse contestatiile si pana pe 6 noiembrie acestea vor fi rezolvate.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, “de programul Bani de liceu pot beneficia elevii care urmeaza, la cursuri de zi, liceul sau scoala de arte si meserii. Ajutorul social este de 180 lei lunar si se acorda elevilor care provin din familii al caror venit brut lunar pe membru de familie, realizat in ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, este de maxim 150 lei”.
In anul scolar 2009-2010, 3.740 de elevi din judet au beneficiat de acest ajutor.