Auzind că e serios lucru introducerea catalogului online la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, elevii acestuia s-au unit şi au demarat un protest: s-a făcut un site pe care se doreşte semnarea petiţiei împotriva catalogului virtual.
Directorul Colegiului Naţional Liviu Rebreanu explica pentru Bistriţeanul.ro că ideea unui catalog online, prin care să se poată verifica şi elevii dar şi profesorii este o idee excelentă.
Elevii instituţiei şcolare însă nu sunt în acelaşi asentiment. Ei sunt total împotriva catalogului online.
„E absurd să faci un catalog online. Că poate iei un 2 la o materie că nu te-ai pregătit o dată, dar după aceea iei note mari şi îţi scoţi media. Aşa, cu catalogul online îşi scot părinţii ochii pentru nota 2 înainte să apuci să îşi scoţi tu media” a spus I.D., elevă a CNLR.
„Ar mai fi un lucru. Nu te pregăteşti o dată şi decât să iei notă mică, mai bine fugi de la oră. Şi să îţi sară părinţii în cap că de ce ai fugit de la ore?! Şi ei au fost elevi şi ştiu cum stau lucrurile... Dar îţi dai seama că dacă se uită în catalog te şi iau în primire că pe unde ai fost, de ce nu te-ai pregătit, etc...” se plânge M.A., tot elevă a acestei instituţii.
Pentru a arăta că sunt total împotriva acestei iniţiative a directorului, elevii s-au unit şi au făcut un site prin care se doreşte strângerea de semnături împotriva acestui catalog.
Descrierea petiţiei sună aşa: „Catalogul electronic încalcă drepturile elevului la învăţământ gratuit, necesitând o taxă anuală de 30 RON. De asemenea, această idee va fi pusă în practică fără consultarea conducerii şcolii cu consiliul elevilor şi părinţii acestora".
Până acum s-au strâns 12 semnături şi elevii sunt încurajaţi să semneze pentru validarea petiţiei, fiind nevoie de 200 de voturi.