Anul acesta am văzut, în schimb, oameni care aleargă. Unul alerga după mâncare prin supermarketuri înţesate de nervi şi de grabă. Unul alerga să îşi încheie ziua de lucru ca să ajungă acasă să se înfrupte şi apoi să doarmă. Altul, unul singur, alerga după un strop de credinţă mai mult sau mai puţin pierdută.

În războiul nostru cu societatea, cea din urmă a câştigat. Ne-am transformat în nişte consumeri disperaţi după, exact asta: consum. Producem mult şi consumăm şi mai mult. Tradiţiile nu sunt pe lista noastră de priorităţi, iar preocuparea cea mai mare de sărbători e să avem masa plină pentru ca cei care ne trec pragul să vadă cât de bogaţi suntem. Bogaţi material, căci spiritual nu ne-a mai rămas mare lucru.

Lumina din noi s-a transpus în conturi bancare şi carduri pline de bani, bani pe care îi aruncăm zilnic pe mizilicuri. Suntem consumeri prin excelenţă. Deja copiii noştri se nasc direct consumeri căci noi îi educăm aşa. Întrebarea zilei e „Ce cumpărăm azi”?. Răspunsul e acelaşi: lucruri scumpe, dar fără valoare.

Totul, pentru societatea în care trăim, se rezumă la lucruri materiale, palpabile. Paştele nu ne mai aduce în primul rând smerenia şi pioşenia Minunii Învierii. Ne aduce prime de sărbători cu care ne cumpărăm bunăstare fizică, nicidecum bunăstare şi curăţenie sufletească.

Mâinile bătătorite de muncă ale bunicilor noştri, care ne mai ating azi doar în vise, s-ar frânge de necaz dacă ne-ar vedea azi. În prag de sărbătoare alergăm după mâncare scumpă, nu mai cerşim îndurare cerească, nu mai sărbătorim cu adevărat miracolul Învierii.

Atât de puţin a rămas din portul popular... Atât în îmbrăcăminte, cât şi în suflet. Şi totuşi, Hristos a Înviat! A Înviat ca noi să fim mai buni şi mai smeriţi.