Totuși, în trei zile, am primit trei răspunsuri de la trei angajați ai ministerelor aflați în poziții cheie, inclusiv doi miniștri.

Ce înseamnă asta? Înseamnă normalitate.

Fără răspunsuri în celebra limbă politică de lemn, fără clișee, fără promisiuni. Răspunsuri scurte: „Îmi cer scuze în numele instituției, mulțumesc, voi verifica" - maxim bun simț și respect pentru finanțatorii sistemului, adică pentru amărâții de NOI. Chestii banale de psihologie care țin de recâștigarea încrederii. Empatie necondiționată, validare, suport, etc.

Cum a fost pierdută încrederea în toate clasele politice a explicat o blondă celebră de la Pleșcoi  care a declarat public despre sistemul românesc de a face politică: „Se schimbă doar buzunarele  în care curge robinetul cu bani... Întotdeauna este un interes economic... minţi ca să te voteze electoratul, după care nu-ţi mai pasă. Aşa se întâmplă în politică: venim în campanie şi minţim, pentru că şi eu fac politică, vorbim frumos, criticăm pe adversari, arătăm cât de răi sunt ei şi cât de buni am fi noi, ajungem la putere şi facem exact ce au făcut cei de dinainte„. 

Tehnocrații noștri nu au ce demonstra, decât că schimbarea e posibilă,  dar chiar și așa sunt pârghii nevăzute prin care fauna din mlaștina politică încearcă pe toate căile să îi țină cât mai din scurt.

Pentru un popor atât de umilit la nivel organic  încât funcționează din fașă, de câteva generații, pe learned helplessness (LN - neajutorare învățată)  în raport cu autoritățile, aceste atitudini pot avea un impact puternic, de game-changers.

Cu neajutorarea asta învățată, pot fi și au fost zdrobite spiritul de revoltă și stima de sine a multor popoare, în special în comunism. LN este comportamentul tipic al unui organism uman sau animal care a experimentat în mod repetat stimuli dureroși sau aversivi de care a fost incapabil să scape sau pe care nu a putut să îi evite. După astfel de experiențe, organismul nu mai reușește să dezvolte comportamente de evitare sau evadare în situații noi, în care astfel de comportamente ar fi eficiente. Cu alte cuvinte, organismul pare să fi învățat că e neputincios în situații aversive, că a pierdut controlul, așa că renunță să mai încerce. A achiziționat prin acest mecanism neajutorarea învățată. Absența controlului perceput asupra situației este un factor implicat și în dezvoltarea diferitelor tulburări psihice, în special depresia.

Iar instituțiile statului care nu se obosesc nici măcar să răspundă la adrese ne-au învățat, cu siguranță, cu vârf și îndesat neputința. Ne-au inoculat acest sentiment devastator ca la carte.
Dar și neajutorarea învățată poate fi dezvățată, prin experiențe repetate în care organismul are succes în tentativele de a se opune stimulilor neplăcuți. Dacă ceri și ți se oferă, începi, încetul cu încetul, să te simți din nou OM.

De asta zic, chiar dacă nu vor schimba nimic, dar nimic-nimic, lucru de care mă îndoiesc tare, tehnocrații de azi (cuvânt învestit anterior cu valențe negative) ne arată că nu suntem nebuni când pretindem să contăm, să fim respectați în drepturile noastre cetățenești sau hai, fie, cel puțin compătimiți de lucrătorii din sistemul de stat când eșuează în rezolvarea problemelor.

Oameni de felul ăsta, care au lăsat job-uri de trei ori mai bine plătite pentru a încerca să urnească ștraiful național au trăit la rândul lor contactul contondent cu autoritatea și crează, în fiecare zi, un sistem de comparație care lipsește în România și care, sper, va avea efecte pe termen lung în mentalitatea colectivă.

Vom avea la ce să ne raportăm, atunci când criticăm sau lăudăm o performanță politică sau administrativă, ceea ce este esențial.

Forța fie cu ei!!

Ana DRAGU