Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va pune în executare o decizie, veche de șase ani, prin care autoritățile vor achiziționa un teren de 1060 m², după ce, dintr-o greșeală, au montat aici o stație de pompare deși terenul era privat. AFLĂ cât costă greșeala:
După 10 ani, Pugyl Attila Levente a reușit, în sfârșit, să își primească drepturile după ce autoritățile au construit pe terenul acestuia, dintr-o greșeală, o stație de pompare cu rezervor și rețele subterane.
De șase ani, Consiliul Județean și proprietarul încearcă să ajungă la o înțelegere asupra terenului, care aparține bistrițeanului, dar a fost ocupat în urmă cu mulți ani, abuziv de autorități, din cauza unei greșeli de cadastru.
Terenul în suprafață de 1060 m² este folosit de compania Aquabis și face parte din Sistemul de alimentare cu apă a localităților Dumitra și Cepari. Pe terenul cu pricina au fost amplasate două pompe de apă, casa pompelor, un rezervor - tampon de 15 metri cubi și construite rețele subterane și cămine de vizitare.
După ce s-au judecat ani în șir pentru terenul cu pricina, Pugyl Attila Levente a câștigat în 2010, însă dreptul său de proprietare asupra terenului este abia acum recunoscut de autorități. Cu greu, Consiliul Județean și proprietarul terenului au reușit să ajungă la o înțelegere, mai ales că tribunalul i-a dat dreptate omului, iar pentru cheltuielile pe care le-a făcut bărbatul a avut preteții serioase de la autorități.
După ani în șir de discuții, Consiliul Județean a decis că va achiziționa terenul respectiv cu o sumă de 45.000 de euro, sumă ce include prețul terenului și stingerea tuturor pretențiilor de despăgubire formulate față de autoritățile locale.
Negocierile cu proprietarul nu au fost deloc ușoare, suma propusă inițial de autorități pentru acest teren fiind de trei ori mai mică.
Autoritățile au ajuns chiar în instanță solicitând exproprierea, însă procesul s-ar fi întins pe o lungă perioadă de timp, drept urmare, CJ a făcut o analiză legată de mutarea stației de pompare și a constatat că mutarea acesteia ar costa cam de cinci ori față de suma pe care a cerut-o proprietarul pe teren. În aceste condiții, CJ a reușit să ajungă în cele din urmă la o înțelegere cu bărbatul și urmează să îi plătească acestuia 45.000 de euro pentru terenul cu pricina.