Aceasta este concluzia la care s-a ajuns după efectuarea analizelor în vederea elucidării misterului soricelului pe care un bistriţean susţine că l-a găsit în pâinea cumpărată. Ba mai mult, veterinarii au ajuns la concluzia că animalul era mort de cel puţin cinci zile.
În urmă cu câteva zile, la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud s-a prezentat un bărbat care susţiea că în pâinea cumpărată de la un magazin de pe strada Rodnei a găsit un şoarece.
Supărat foc, bistriţeanul a luat legătura chiar şi cu presa pentru a fi sigur că i se va face dreptate.
Reprezentanţii DSVSA BN au luat pâinea şi au sigilat-o pentru a face analizele necesare şi pentru a afla adevărul. Ieri, şoricelul şi pâinea au fost testate, iar veterinarii au ajus la o concluzie: animalul a fost introdus în pâine după fabricare.
''În urma analizelor care s-au efectuat am stabilit că nu a fost introdus şoarecele în pâine în timpul procesului de coacere. S-a stabilit de asemenea că animalul era mort de circa 5-6 zile. În cavitatea abdominală a acestuia au fost găsite larve vii de muscide. De aici am tras conclucia că şoricelul nu a suferit un tratament termic la temperaturi ridicate, ceea ce înseamnă că a fost introdus în pâine după coacerea acesteia. Ba mai mult cadavrul nu era aderent miezului de pâine. În pâine s-au mai găsit şi câteva fire de păr negre, de natură umană, care de asemenea nu erau aderente miezului de pâine'', a declarat pentru Bistriţeanul.ro directorul executiv al DSVSA BN, Romulus Biţă.
Reprezentanţii DSVSA BN au făcut controale şi la magaziele din zona de unde susţinea reclamantul că a cumpărat pâinea, dar şi la brutăria despre care acesta susţinea că ar fi produs pâinea. În urma controalelor efectuate nu au fost găsite nereguli şi nu au fost găsite probe care să indice prezenţa rozătoarelor în zonă.