Supărat că actuala guvernare nu a alocat bani pentru investiţii la drumurile judeţene din Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean critică actualii conducători ai judeţului care taie panglici la proiectele iniţiate de pe vremea când Emil Boc era premier. Oltean spune că drumurile judeţene din Bistriţa-Năsăud arată în prezent ca după război.
"Dacă umblaţi pe drumurile judeţene veţi constata că sunt ca după război. Vă recomand să mergeţi pe drumul judeţean care face legătura între Ilva Mică - Măgura Ilvei şi Lunca Ilvei. Vă recomand să mergeţi, să vedeţi că este un drum judeţean, să vedeţi cum arată acest drum pentru care din câte am văzut în structura bugetară de pe anul acesta nu au fost alocat niciun leu pentru repararea acestui drum", declara Ioan Oltean astăzi, într-o conferinţă de presă.
Liderul democrat-liberal a mai precizat că actuala guvernare taie panglici la finalizarea unor proiecte care au fost demarate de pe vremea când era Emil Boc prim-ministru, proiecte pe care USL-ul le critica la vremea respectivă.
"Astăzi sunt cu maximă mândrie prezenţi la aceste proiecte, la aceste recepţii, la aceste tăieri de panglici. Eu le recomand să încerce să dezvolte şi ei propriile lor proiecte şi la care aşteptăm să taie panglici şi să ne invite şi pe noi cei din opoziţie", a conchis Oltean.
FOTO ARHIVĂ