Nu neg lipsa de medici în unitatea pe care o conduc, lipsă care a fost semnalată de nenumărate ori tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniu.

Consider că s-a făcut tot ce omeneşte este posibil să se atragă medici în unitate (în aceste demersuri fiind sprijiniţi de toate autorităţile publice judeţene şi DSP-BN, care ne-au susţinut solicitările în faţa forurilor superioare):

am fundamentat necesarul structurilor specializate din Ministerul Sănătăţii de nenumărate ori;

am cerut ajutorul Ministrului Sănătăţii la vizita din data de 9 mai 2014 în unitatea noatră;

am cerut ajutorul şefei de catedră specialitatea Medicină de Familie din cadrul UMF Cluj Napoca şi am avut chiar şi interacţiuni cu rezidenţii din centrul universitar Cluj-Napoca.

Cu toate acestea medicii nici măcar nu s-au interesat de posturile în cauză.

Actualmente în Compartimentul de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Transport Sanitar Asistat al SAJ-BN sunt angajaţi 3 medici specialisti Medicină de Familie. Toţi aceşti medici sunt încadraţi cu salariu similar, deşi au pregătire diferită (doi dintre ei sunt absolvenţi de atestat de medicină de urgenţă, al treilea, nu) iar în domeniul nostru de activitate pregătirea profesională influenţează foarte mult calitatea activităţii desfăşurate.

Conform Ordinului MSP/MIRA 2021/691 din 2008 – pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale titlului IV „Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Anexa 4 art. 3 ”c) (…) toţi medicii care activează în acest compartiment (n.r. – Compartimentul de Asistenţă Medicală de Urgenţă şi Transport Sanitar Asistat) trebuie să fie absolvenţi ai unui atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească cu durata minimă de 6 luni, cu excepţia medicilor specialişti de medicină de urgenţă şi a celor cu competenţă în asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească obţinută în condiţiile legii. Începând cu data specificată, toţi medicii care activează în cadrul compartimentului sunt absolvenţi ai cursului respectiv, nefiind posibilă angajarea unor medici care nu au absolvit cursul.”

De asemenea, conform prevederilor L53/2003 – Codul Muncii, Art. 194, ”(1) angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii, după cum urmează: a) cel puţin o dată la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi; b) cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi. (2) Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, asigurată în condiţiile alin. (1) , se suportă de către angajatori.”

D-şoara Dr. Vituşinschi ştie de obligaţiile ce îi revin conform prevederilor legale de mai bine de un an: după obţinerea specialităţii în specialitatea Medicină de Familie i-a fost comunicată obligaţia de a participa la acest atestat. Deşi era în cunoştinţă de cauză privind consecinţele legale, ea a refuzat în scris participarea la programul de atestat demarat în august 2014, fără să îşi motiveze decizia, comunicând verbal unităţii că se va prezenta la următoarea serie.

Unitatea a luat comunicarea ei de bună credinţă, mai ales că în ianuarie 2015 şi-a exprimat în scris acceptul de participare la curs, drept pentru care unitatea a derulat demersurile ce se impun. Conform prevederilor legale în vigoare, unitatea urma să îi asigure plata cursului, plata cazării pe 6 luni în localitatea centrului de formare şi cheltuieli de transport. Pe lângă toate acestea, pe perioada cursului ea ” (…) beneficia, pe toată durata formării profesionale, de toate drepturile salariale deţinute”, conform art. 197 din L 53/ 2003 – Codul Muncii.

Pentru că formarea urma să aibă loc din iniţiativa angajatorului, unitatea suportând contravaloarea cheltuielilor mai sus menţionate, ea urma să încheie cu unitatea un act adiţional la Contractul Individual de Muncă, în baza prevederilor L53/2003 – Codul Muncii, art. 198 şi OG 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, art. 51: ”Salariatii care, la cererea angajatorului, participa la programe de formare profesionala pe o perioadă de cel puţin 3 luni, încheie cu acesta acte adiţionale la contractele individuale de muncă, prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile după absolvire”.

În ceea ce priveşte acuzaţia legată de funcţia de manager, prevederile Legii 95/2006 – privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 111 precizează: ”conducerea serviciilor de ambulanţă judeţene şi al municipiului Bucureşti este formată din: a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist (…)” astfel că ideea că mă tem de concurenţă este total nefondată şi manipulativă, oricine putând candida pentru acest post, chiar şi din afara unităţii, dacă îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute de legislaţia în vigoare.

În concluzie, consider că atitudine mea ca manager a fost perfect legală, am dat dovadă şi de înţelegere, dar am urmărit primordial respectarea prevederilor legii şi asigurarea pentru populaţie de personal medical superior, corespunzător pregătit profesional. Fiind atâţia ani medic în sistemul de urgenţă judeţean ştiu şi cred cu fermitate că pacienţii sunt mai mult expuşi la riscuri şi complicaţii dacă sunt asistaţi de un medic insuficient pregătit profesional pentru activitatea pe care o desfăşoară, decât dacă timp de 6 luni în loc de două echipaje cu medic în judeţ noaptea pacienţii vor fi deserviţi de echipajul de terapie intensivă SMURD (cu medic specialist medicină de urgenţă).

Un medic specialist de familie este pregătit în medicină de familie, iar experienţa acumulată în anii de activitate nu se poate substitui unei specializări într-un centru de excelenţă în medicina de urgenţă cum este Centrul de Formare de la Târgu Mureş.

Din punctul meu de vedere, prevederile legale sunt obligatorii pentru toţi salariaţii din instituţie şi angajaţii trebuie să fie egali nu numai în drepturi, ci şi în obligaţii.

Cu deosebit respect pentru toţi cetăţenii acestui judeţ,

dr. Annabella Muzsi – manager general SAJ BN