La Petrecerea Bulgarasilor organizata de Directia pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bistrita-Nasaud pentru copiii adoptati, cativa parinti si-au facut timp sa povesteasca ce inseamna pentru ei sa aiba un astfel de “ingeras”.

“Am adoptat o fetita in urma cu doi ani si doua luni. Avea doar doua luni de zile. O cheama Sonia. Am dus-o acasa si efectiv ne-am indragostit de ea. Este copilul nostru. Ce sa va spun: ne-am dorit un copil din toata inima si uite ca Dumnezeu a facut aceasta minune pentru noi. Este… lipsa pentru familia noastra. Nu am cum sa va exprim in cuvinte ceea ce simtim. Este tot ce ne-am dorit si uite ca a venit la noi. Am cunoscut-o cand era abandonata in spital. Aveam deja dosar la Protectia Copilului, ei au facut demersurile, ne-au chemat la spital, am vazut-o, etc. Toate conditiile au fost indeplinite din prima si e ca si cum a venit la noi in familie, nu am adoptat-o. E tot ce ne-am dorit. Poate vom mai adopta un copil. Oricum, dragostea mea pentru Sonia nu se poate descrie. Atat doar ca nu am purtat-o in burta, in rest….e copilul nostru”, a explicat, printre lacrimi si suspine de bucurie, Lucretia Burduhos.

“Vlad avea sase zile cand l-am adoptat. Pentru noi, e ca si copilul nostru. Ne-am obisnuit deja cu el. Atmosfera in casa noastra s-a schimbat odata ce l-am luat pe el. Nu pot exprima sentimentele pe care le avem… Deja are sase ani, aproape sapte. La toamna va merge la scoala si avem emotii, ca toti parintii. Stim ca se va descurca pentru ca e foarte istet. E copilul nostru. I-am spus ca nu l-am nascut eu, dar atat. E copilul nostru”, ne-a povestit cu ochii in lacrimi o alta mamica.

“Am adoptat-o pe Aniela Maria in septembrie 2009. Avea o luna de zile cand am adoptat-o noi. Am luat-o din spital in plasament, apoi a urmat procedura de adoptie si apoi a devenit copilul nostru. Din prima zi de cand am luat-o acasa, viata noastra s-a schimbat. E ceva unic si extraordinar. Lucrul care ma inmoaie de tot e cand vine la mine, imi spune si ma strange in brate. Imi dau lacrimile si acum cand imi amintesc si de fiecare data cand face acest gest. E ceva incredibil sa ai un copil. Ne mai gandim impreuna cu sotia sa mai adoptam probabil inca un copil, dar mai mare, de vreo trei sau patru anisori”, a explicat cu ochii in lacrimi un tatic.

Pentru acesti parinti, DGASPC BN organizeaza anual o intalnire, in care copiii se joaca si parinti povestesc si fac schimb de experiente. De la inceputul anului, noua familii de bistriteni s-au aratat interesati de adoptarea unui copil, dosarele lor fiind pe rol.