O echipă de cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 și de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională au luat atitudine prin promovarea activităților de tip out-door, a celor recreative care favorizează copilul, în cadrul unui proiect Erasmus: Nature Rangers – We protect throught knowledge the natural environment”.
Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii școlare și la nivelul comunității, în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos, respectiv găsirea unor alternative la comportamentele cu efect nociv asupra sănătății fizice și mentale (de ex. utilizarea în exces a mass-mediei - calculator, smartphone, TV).
În tumultul vieții cotidiene, copilul este privat de plimbări, excursii, activități în aer liber, timpul fiindu-i programat pentru școală și pentru televizor/pc/smartphone. Studiile recente arată că intr-o zi copiii petrec in fata televizorului cel putin 120 de minute iar la calculator 80 de minute. Atitudinea pozitivă a cadrelor didactice implicate in acest proiect se manifestă prin organizarea unor activități de interes comun care nu se adresează numai copiilor din unitățile participante, beneficiari ai proiectului, ci întregii comunități a municipiului Bistrița.
În acest scop, în perioada 27.11.2014 - 30.11.2014 a avut loc la Weores Sandor Altalanos es Muveszeti Iskola din Gyomro - Ungaria, prima întâlnire de lucru transnațională din cadrul proiectului Erasmus + „Nature Rangers – We protect throught knowledge the natural environment”, întâlnire la care au participat toți reprezentanții unităților partenere din Italia, Turcia, Ungaria și România.
La această întâlnire de lucru cadrele didactice participante au răspuns întrebărilor: De ce este important acest proiect pentru sănătatea copilului si a comunității? Care sunt activitățile cele mai eficiente pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în proiect? Programul a constat în prezentarea proiectului, stabilirea activităților care se vor derula pe parcursul a doi ani (2014-2016), găsirea modalităților de implementare si a strategiilor care să implice activ reprezentații comunităților locale din cele 4 țări.
La finalul acestei prime întâlniri, participanții au adoptat un copac în Ungaria, ca simbol al vieţii în continuă evoluţie, al vitalității și verticalităţii.
Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene in domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului.
Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.