Senatorul Dobra şi deputatul Dolha vor să ocupe scaunul rămas gol după instalarea lui Ioan Ţintean în fotoliul de prefect de Bistriţa-Năsăud, care a renunțat la funcțiile politice. Cei doi liberali şi-au anunţat oficial candidatura la şefia organizaţiei judeţene a PNL, dar se vor înfrunta peste cel puțin şase luni.
Funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Nasţional Liberal a rămas liberă după ce Ioan Ţintean a renunțat la toate funcțiile politice la numirea în funcţia de prefect.
Interimatul va fi asigurat, până la organizarea alegerilor, de un liberal care va veni de la Bucureşti.
Membrii organizaţiei judeţene a PNL nu au vrut deocamdată să facă public numele celui care îi va conduce pe liberali în următoarele luni.
Legat de organizarea alegerilor pentru desemnarea noului lider al liberalilor bistriţeni până la această oră în cursă şi-au anunţat intenţia de a se înscrie Dorin Dobra şi Stelian Dolha.
Cei doi liberali au precizat că vor fi alegeri corecte, că nu va fi o luptă, dar că totul va fi făcut corect şi după protocoalele partidului.