Este singura din familie care dansează şi a început să facă acest lucru pe stradă. Pe la 7-8 ani, împreună cu vecinuţele, înregistra pe casete piesele preferate care se difuzau la radio şi după aceea făceau de unele singure coregrafii. „La un moment dat ne-am apucat să facem dansuri, noi aşa le ziceam. Mergeam la o vecină mai în vârstă şi-i arătam ei. «Meta, Meta hai să vezi ce am dansat, uite ce am pregătit, uite ce am făcut acuma»”.

„Ţin minte că primul meu spectacol a fost în clasa a VI-a. La noi pe stradă era un spaţiu unde puteai pur şi simplu să dansezi. Am făcut ca un fel de afiş şi pe nişte foi A4 am scris «Spectacol de dans, în ziua cutare, la ora cutare şi vă aşteptăm.» De fapt, le-am făcut pentru băieţii de pe stradă. Îi ademeneam să vină la spectacolele noastre şi ca premii le dădeam bomboane, limonadă şi dulciuri”, a spus Dora chicotind.

În 2001, la sfârşitul clasei a VIII-a a mers pentru prima dată la un curs de dansuri la Centrul pentru tineret. A început cu dans popular, un pic de dans de societate şi după aceea a luat decizia să se reprofileze pe dans modern. Alături de colegele de la dansuri a început să facă coregrafii pe diferite piese. Pentru că fetele se descurcau şi dansau bine au început să participe la evenimente locale ca Zilele Bistriţei. 

Părinţii erau de acord cu ceea ce făceai?

„Nu, nu erau. Când m-am înscris la Centrul pentru tineret era nevoie de acordul şi semnătura părinţilor. Mama nu m-a lăsat, dar tata a semnat. După ce am început să fac antrenamente şi dansuri, nu voia niciunul dintre ei să mă lase. Mai mergeam pe furiş şi le spuneam că am de făcut teme cu o colegă, dar eu, de fapt, mergeam la dansuri. Minciuni, totul pe ascuns şi sacrificii peste sacrificii. Îmi plăcea super mult şi făceam orice pentru dans. Îmi repetau că nu ajung nicăieri cu dansul şi îmi spuneau să mă las de dans. Eu am luat cuvintele pe care ei le spuneau ca pe o motivaţie foarte mare şi cu toate că nu ştiam ce o să fie în viitor eu le ziceam «Lasă că vedeţi voi, o să vă demonstrez eu.»  În ziua de azi a ajuns tata să-mi aducă aminte de data din 2001 în care a semnat el contractul respectiv şi-mi spune că dacă el nu ar fi semnat acel contract eu astăzi nu ajungeam unde sunt.”

La sfârşitul lui 2006 Dora a început să înţeleagă ce e street dance-ul. Tatăl ei i-a cumpărat calculator, i-a asigurat conexiune la internet şi vizitând youtube-ul a găsit şcoala de dans din Bucureşti şi s-a dus la cursuri acolo. Timp de 20 de zile a participat la cursurile intensive care se desfăşurau acolo. În septembrie 2007 a deschis şcoala de dans Inection împreună cu un coleg. Ca să atragă elevii, aceştia au mers la Şcoala Generală nr. 4 şi au anunţat că fac cursuri de street dance şi cine e interesat este aşteptat cu braţele deschise. Au reuşit să atragă aproape 20 de persoane şi până în 2008 au reuşit să facă două echipe.

Dansul e înainte de toate pasiune, talent şi nu în ultimul rând muncă. Atât de multă muncă încât te epuizează şi te obligă să renunţi la altceva doar ca să reuşeşti să dansezi aşa cum alţii poate nu au mai dansat până atunci. În 2008, tânăra era studentă la două facultăţi, avea în supraveghere şcoala de dans Inection şi în acelaşi timp avea un loc de muncă. A renunţat la muncă de pe o zi pe alta, nu a mai mers un semestru la cursuri doar ca să poată preda într-o şcoală de dans din Bucureşti.

A stat 6 luni la Bucureşti şi după aceea putea alege între a rămâne acolo sau a se reîntoarce la Bistriţa. „Am decis să vin acasă pentru că m-am gândit «De ce să nu deţin monopolul cu Bistriţa la nivel naţional?!» La Bucureşti sunt foarte multe şcoli de dans şi rişti să-ţi instruieşti copiii şi după aceea să îi pierzi pentru că merg la alte şcoli de dans. Nu-ţi pică tocmai bine în momentul în care ştii că ai investit ani de muncă într-un elev şi te trezeşti că a plecat la altă şcoală. E dureros pentru un instructor.”

În 2013, Dora a luat viaţa în propriile mâini şi cu un curaj greu de explicat, a hotărât să deschidă o şcoală de dans de una singură. A numit-o Reborn şi e de la sine înţeles că toată această etapă a fost o adevărată renaştere pe toate planurile. „A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Reborn!”, spune Dora copleşită de emoţie.

Dansul e un talent sau ceva care se poate cultiva?

„E 10% talent şi 90% muncă. Până să merg la Bucureşti aveam în cap faptul că trebuie să ai talent ca să poţi să dansezi. Am avut acolo doi băieţi care nu ştiau absolut nimic despre dans, erau stângaci şi fără talent. În schimb, erau foarte ambiţioşi, repetau non-stop şi au muncit foarte mult, iar acum au ajuns să fie unii dintre cei mai buni dansatori din ţară. E mult mai multă muncă decât talent. Poţi să ai ambiţie şi să nu ai talent, fiindcă tot se poate şi ajungi departe. Trebuie să vrei cu adevărat.”

Ce înseamnă dansul pentru tine?

„Acel ceva care îmi umple golul din suflet. Dacă nu ar fi, aş fi întotodeauna incompletă. Îmi dă o satisfacţie mare şi mă face să fiu fericită.”

Dacă am face cu toţii acel lucru care ne umple golul din suflet, poate am reuşi să schimbăm multe. Dacă am vorbi mai puţin despre alţii, despre clase politice şi greşelile lor, poate am avea timp să vedem câţi oameni valoroşi ascunde Bistriţa noastră micuţă. Să ne facem timp să umplem golul cu ce trebuie şi să o luăm pe Dora ca exemplu, fiindcă ea a ajuns de la dans la viaţă.