Stelian Dolha, liderul PNL BN, a declarat că probabil mai mulţi aleşi locali ai PNL vor migra spre alte partide, iar „artizanul şef al acestor plecări” este Ioan Ţintean. Dolha admite că unii primari liberali vor părăsi partidul, dar spune că spre ACL vor veni de trei ori mai mulţi oameni decât vor pleca.
Şeful liberalilor bistriţeni a precizat că săptămâna viitoare se va afla dacă doi dintre cei patru liberali ce fac parte din Consiliul Local al municipiului Bistriţa vor pleca sau nu din PNL. Este vorba de Gelu Muthi şi Marius Armean.
„Artizanul şef al plecărilor din PNL e prefectul Ioan Ţintean. Ştiu clar că se insistă în fiecare zi, sunt presiuni zilnice pe primari ca să treaca la liberalii roşii. E trist, pentru că după ce o să-şi piardă mandatele, ar trebui să meargă în cor la palatul administrativ, să-i mulţumească artizanului şef. Cu consilierii locali din Bistriţa, Muthi si Armean, lucrurile o să fie foarte clare până săptămâna viitoare.Până atunci o să-şi exprime dorinţa dacă vor să plece sau nu.
Personal am stat de vorbă cu Muthi, era indecis, spunea că nu are de gând să plece, că vrea să se retragă la un moment dat din viaţa politică, au fost mai multe opţiuni pe care le are, trebuie să se hotărască pe una din ele”, a declarat Dolha.
Preşedintele liberalilor a declarat că se aşteaptă ca unii primari liberali să treacă la alte partide, pentru că sunt „presiuni enorme” asupra lor.
„Mă aştept ca unii aleşi locali din judeţ să treacă la alt partid, nu o spun cu uşurinţă, există presiuni enorme. În momentul în care prefectul te sună în fiecare zi, de două-trei ori, şi spune că trebuie să treci. În momentul în care vine Dragnea şi spune dacă nu te...vedeţi voi ce... Nu pot ştii ce o să se întâmple, dar nu pot spune că pot conta toţi pe primarii liberali, mi-aş dori să rămână toţi, am discutat cu ei, o parte erau nehotărâţi. E posibil sa pierdem primari, dar atentie, vă spun un lucru: numărul celor care o să vină spre ACL o să fie de trei ori mai mare decât cei care pleacă acum”, a spus Stelian Dolha.