Stelian Dolha, liderul liberalilor din Bistriţa-Năsăud, a declarat că Klaus Iohannis, candidatul propus de PNL pentru funcţia de preşedinte al României, în ciuda faptului că este atacat de „trompetele PSD-iste” are perspective de a creşte mult în sondaje.
Dolha, recent ales şi în funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că membrii partidului din care face parte au avut de lua o decizie foarte grea când au fost puşi în situaţia de a desemna candidatul pentru alegerile prezidenţiale. Liberalii au avut de ales între Klaus Iohannis, actualul preşedinte al partidului şi Crin Antonescu, cel care a condus PNL timp de cinci ani.
„În 21 iulie delegaţia permanentă a avut de luat o decizie grea, istorică. De a alege între Crin Antonescu, cel care a condus cinci ani partidul, cel care a primit lovituri din toate părţile, lovituri care i-au brăzdat imaginea publică şi Klaus Iohannis, un primar exemplar, de succes, care a făcut din Sibiu capitală culturală europeană , care în toate sondajele apărute pe piaţă are o posibilitate de creştere foarte mare la capitolul încredere. Validarea lui Iohannis ca şi candidat al noului PNL, care va avea loc probabil în data de 5 august, ne bagă practic în linie dreaptă pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Stelian Dolha.
Deputatul liberal bistriţean a precizat că la scurt timp după ce a Iohannis a fost desemnat candidatul PNL pentru alegerile prezidenţiale, au început atacuri la adresa sa din partea rivalilor. „Klaus Iohannis nici nu a apuct să fie nominalizat, că trompetele PSD-iste ale lui Dan Şova şi Victor Ponta s-au şi apucat să-i pună etichete, să-i pună refrene, aceleaşi care până odinioară i le puneau lui Crin Antonescu: că e băsist, e omul lui Traian Băsescu. Şi apare întrebarea firească: cine-i băsist? Cel care până nu demult era refuzat de Traian Băsescu să fie nominalizat ca premier sau cel care are un pact de coabitare cu Preşedintele? Am un mesaj pentru trompetele PSD-iste: să nu ne jignească inteligenţa, să nu ne jignească şi măcar în al 12-lea ceas să găsească nişte refrene mai cerebrale”, a spus Dolha.
Liberalul a mai declarat că PSD-iştii îi reproşează lui Iohannis că nu este un bun orator . „Au spus că Iohannis nu e un bun orator, adică nu stă de dimineaţa până seara pe sticlă, să trăncănească vrute şi nevrute, cam asta reproşează PSD-iştii. Mă întreb ce vrea România de azi. Vrea un cameleon politic, precum Victor Viorel, care se schimbă în funcţie de mediu, pentru a le face pe plac interlocutorilor sau vrea întradevăr un om serios, inteligent, pragmatic, care vorbeşte ce trebuie şi când trebuie şi care poate să aşeze România pe un drum pe care îl visăm cu toţii din 1989 încoace?”, a încheiat Stelian Dolha.