Doina Pană, ministrul delegat pentru Dialog Social, este singurul ministru din ţară care face naveta cu trenul între localitatea unde are domiciliul - Bistriţa- şi Bucureşti. Explicaţia? Îşi termină treaba la birou seara târziu, iar avionul spre Cluj pleacă mult mai devreme.
Deputat din partea PSD, dar şi ministru delegat pentru Dialog Social, Doina Pană este singurul ministru din ţară care face naveta cu trenul, majoritatea demnitarilor preferând avionul.
Aceasta a declarat pentru Bistriţeanul.ro că, de când este ministru, a luat o singură dată avionul spre Cluj, având de participat la o întâlnire foarte importantă care trebuia onorată.
Doina Pană spune că preferă trenul pentru că îşi termină treaba la birou foarte târziu şi nu se încadrează în programul de zbor al avioanelor, aşa că vine acasă, la sfârşit de săptămână, cu trenul care pleacă din Gara de Nord la ora 22.00.
Înapoi se întoarce tot cu trenul, care pleacă din Bistriţa spre Bucureşti la ora 22.05. Doina Pană spune că preferă să circule cu trenul deoarece se poate odihni, iar dimineaţa ajunge la destinaţie cu forţe proaspete.
Ministrul delegat pentru Dialog Social se află astăzi la Tulcea, la o întâlnire, iar deseară va veni acasă tot cu trenul, mâine având loc alegeri pentru noua structură a Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD (n.r. - Doina Pană candidează pentru funcţia de preşedinte).