Doina Pană, directorul adjunct al Colegiului Tehnic Infoel din Bistriţa îi va lua începând de marţi locul lui Vasile Marc în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Fost secretar de stat, Doina Pană, spune că este onorată de această funcţie.
După ce Vasile Marc şi-a anunţat demisia din funcţia de inspector general şcolar, pe postul vacant a fost numită Doina Pană. Vicepreşedinte în cadrul PSD BN, Pană îşi va lua în primire postul începând de marţi dimineaţa.
„Am fost propusă pentru acest post în virtutea experienţei pe care o am atât în minister cât şi ca director de şcoală. Având în vedere perioada extrem de încărcată care se anunţă s-a considerat că eu voi putea să gestionez problemele care vor apărea”, a explicat Doina Pană pentru Bistriţeanul.ro.
Preşedinta organizaţiei de femei a PSD BN, Doina Pană este din 2002 director adjunct al Colegiului Tehnic Infoel din Bistriţa, iar în perioada ianuarie-octombrie 2009 a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării.