Doina Pană îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că a fost dezinformat de anumite companii după ce acesta a retrimis, aseară Codul silvic în Parlament, pentru reexaminare. Deputatul spune că anumite companii au încercat să blocheze acest proiect și au făcut presiuni uriașe la adresa ei.
Într-o scrisoare deschisă, fostul ministru delegat pentru Ape Păduri și Piscicultură, Doina Pană, lansează acuze grave la adresa președintelui Klaus Iohannis după ce acesta a hotărât să retrimită Codul Silvic în Parlament pentru a fi reexaminat.
Scrisoarea Doinei Pană, trimisă în urmă cu puțin timp și presei, aduce grave acuze companii cu interese în domeniul silvic, care l-au dezinformat pe președintele României și care a retrimis în Parlament Codul Silvic.
"Solicitarea dumneavoastră de reexaminare, transmisă Parlamentului României este un drept constituțional și respect acest lucru, dar motivele care stau la baza ei mă fac să cred că ați fost dezinformat, inclusiv de către reprezentanții unor companii cu interese în domeniu, precum S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Vreau să vă informez, de altfel, cu privire la faptul că S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. a încercat să blocheze modificările la Codul Silvic, atât în faza de elaborare, cât și în faza de aprobare a acestora, în Parlament" scrie deputatul Doina Pană.
În plus, deputatul bistrițean a declarat în această seară la B1 Tv că: ”Dl. președinte a fost dezinformat și i-am răspuns punct cu punct la obiecțiile sale. Presiuni s-au făcut asupra mea, asupra dlui Attila Korodi, prin diverse mesaje în faza de redactare a Codului silvic din partea Holzindustrie. Am refuzat contacte cu firma austriacă Holzindustrie care avea legături cu Romsilva pentru că mi s-a părut normal ca firma să păstreze contactul cu Romsilva. Nu am făcut niciodată o legătură între echipa lui Klaus Iohannis și firma Holzindustrie”.
În comunicatul Administrației Prezidențiale se arata că "Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis spre reexaminare Parlamentului legea de modificare a codului silvic, considerând că unele dintre intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici și să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.
Așa cum au fost redactate, unele dintre dispozițiile acestei legi ar putea atrage posibilitatea ca statul român să fie acuzat de încălcarea obligațiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene" anunță departamentul de Comunicare Publică al Președintelui.
Mai jos puteți citi integral scrisoarea adresată președintelui Klaus Iohannis de deputatul de Bistrița-Năsăud:
Scrisoare deschisă adresată domnului Klaus Werner Iohannis, președintele României
Domnule Președinte,
Mă adresez d-voastră în calitate de deputat, coinițiator al proiectului Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 46/2008- Codul silvic, precum si de ministru delegat pentru Ape, Păduri si Piscicultura, la acea data.
Solicitarea d-voastră de reexaminare, transmisă Parlamentului României, este un drept constituțional și respect acest lucru, dar motivele care stau la baza ei mă fac sa cred ca ați fost dezinformat, inclusiv de către reprezentanții unor companii cu interese în domeniu, precum S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Vreau să vă informez, de altfel, cu privire la faptul că S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. a încercat să blocheze modificările la Codul Silvic, atât în faza de elaborare, cât și în faza de aprobare a acestora, în Parlament.
În cele ce urmează, voi încerca să răspund, punct cu punct, obiecțiilor dumneavoastră:
1. Art. I pct.9-15 privind remunerarea ocoalelor silvice de regim, pentru serviciile oferite proprietarilor de fond forestier, nu poate fi considerat ajutor de stat deoarece contravaloarea acestor servicii este plătită de către proprietarii de păduri și nu de către statul român. Ele rezultă în urma unui contract de administrare a pădurii, ca proprietate privată, de către un ocol silvic (privat sau de stat), regimul silvic trebuind să fie respectat în toate pădurile României, indiferent de forma de proprietate.
2. Art. I pct. 29, alin. (11) se referă la intrarea în legalitate a cca 500.000 ha de pădure, aflată in proprietatea a peste 300.000 de mici proprietari care neputându-se asocia încât sa realizeze suprafața de minim 100 de ha, necesară pentru întocmirea unui amenajament silvic (din anul 2008 există obligativitatea exploatării pădurii doar prin amenajament silvic), și-au tăiat ilegal lemnul de pe proprietățile proprii. Întrucât nici în UE, pentru suprafețele mai mici de 10 ha, nu există obligativitatea existenței amenajamentului silvic, articolul dă posibilitatea exploatării legale a suprafețele de pădure, dacă micul proprietar face un contract de administrare pe minim 10 ani cu un ocol silvic privat sau de stat.
Deci, articolul nu antrenează accelerarea tăierii pădurilor, ci dă dreptul micilor proprietari de a beneficia de pădurea proprie, respectând regimul silvic.
3. Art. I pct. 48 se referă la aspectul social al pădurii, comunitățile locale putând crea suprafețe de pădure în scop de recreere, tematice și / sau educaționale, existente în toată lumea civilizată. Pentru că scoaterea din regim silvic presupune acordarea în compensare a de trei ori suprafața (în vecinătatea pădurii respective) și a de cinci ori valoarea, în România nu au putut fi create până acum astfel de facilități de recreere.
Articolul exceptează pentru aceste cazuri regimul de compensare (doar 1 la 1), pentru ca cetățenii din respectiva comunitate locală să se poată bucura de frumusețea si sănătatea pe care ți-o da o plimbare pe aleile amenajate ale unei păduri, iar copiii să cunoască și să iubească pădurea.
4 Art. I pct. 72 introduce un alineat prin care să existe un prag maxim de 30% la achiziția sau procesarea de masa lemnoasă din fondul forestier național, nu pentru a crea un mediu neconcurențial, ci pentru a elimina monopolul creat de câteva firme, care au exploatat abuziv în ultimii 10 ani pădurile României. El încurajează prelucrarea superioară locala a lemnului, creând locuri de munca local, pădurea găsindu-se majoritar în zone de munte unde posibilitatea altor locuri de munca nu prea există. În plus ar induce sentimentul cetățenilor din zonele de munte să îngrijească pădurea, ea constituind locul de muncă și pentru generațiile viitoare. Același articol da drept de preemțiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masa lemnoasa, pentru a încuraja prelucrarea superioară a lemnului, aici, în România, și a descuraja exportul de buștean, practică existentă și în alte țări din UE.
Această lege a fost concepută prin consultare, la toate nivelele, cu toți cei implicați in exploatarea pădurii: proprietari, administratori, firme de exploatare, ONG-uri, specialiști din minister și Romsilva, care de trei ani solicită modificarea actualului Cod silvic încât să conducă la o dezvoltare/exploatare durabilă a pădurilor României.
Alături de Radarul pădurilor, care de o jumătate de an de când funcționează a limitat drastic tăierile ilegale din păduri, această lege reprezintă al doilea pilon care, înainte de orice interes politic, susține interesul României.
Cu aleasă considerație,
Deputat
Adriana Doina Pana